sâmbătă, 2 iulie 2011

Un colţ de rai: Mânăstirea Ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul din Essex

La începutul lui iunie am primit în dar prima noastră vacanţă fără copii. Doi prieteni dragi ne-au invitat pentru câteva zile la Mânăstirea Ortodoxă Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, Marea Britanie.

Bucuria pe care am trăit-o acolo a fost neaşteptată. Sigur că citisem despre Părintele Sofronie şi eram nerăbdătoare să cunosc mânăstirea pe care a întemeiat-o, dar cu adevărat nu-mi imaginam cât de frumos este.

Mai întâi locul în care e aşezată mânăstirea e minunat: o zonă de ţară, liniştită, cu verdeaţă din belşug, cărărui şi miresme îmbătătoare.

Apoi bunul gust şi simplitatea care domnesesc în mânăstire sunt minunate, parcă tot ce are mai bun Marea Britanie, ordinea, punctualitatea, frumuseţea regală, se îmbină desăvârşit cu frumuseţea dreptei credinţe.

Casa unde sunt cazate femeile
Atât de frumos am fost primiţi, cu atâta căldură şi prietenie cum nu am întâlnit nicăieri în România până acum. Am primit o cameră curată, căreia nu-o lipsea nimic: o lampă lângă pat ca să poţi citi în voie seara fără să-i deranjezi pe ceilalţi, un ceas micuţ care să te ajute să te trezeşti la slujbe, chiuvetă cu perdeluţă, ceai şi lapte într-o mică bucătărie comună şi mai ales un paraclis primitor în care să te poţi ruga. Ba chiar la uşă umbrele în caz de nevoie...

Mânăstirea de maici cu casa de oaspeţi şi grădina de legume
Mânăstirea maicilor e aşezată pe partea stângă a drumului şi cea a călugărilor pe partea dreaptă. Amândouă au fost întemeiate de părintele Sofronie în anii 60. Acum sunt cam 27 de măicuţe şi vreo 8 călugări, din mai multe ţări: Marea Britanie, Finlanda, Grecia, România, Egipt, Franţa, Cipru etc.

Erau acolo mulţi pelerini ortodocşi din ţări neortodoxe: croaţi, englezi, francezi, germani, egipteni, dar şi români şi greci. Am avut bucuria să cunoaştem mai bine două măicuţe românce care ne-au arătat pe-ndelete locul, cele 3 bisericuţe, moaştele Sfântului Siluan, chilia părintelui Sofronie, icoanele pictate de acesta.

Mânăstirea de călugări cu Biserica Sf. Siluan şi pangarul
Dar cel mai mult m-au fermecat slujbele, pe care pur şi simplu nu le pot descrie. Se slujeşte mai ales în engleză şi greacă şi n-as fie crezut că Sfânta Liturghie în engleză poate fi atât de minunată. La slujbele de dimineaţă şi seară e aproape întuneric în biserică cu excepţia a două candele mici care luminează icoanele îmărăteşti. Mai întâi ai impresia că e beznă şi te întrebi cum se poate chiar aşa, dar după câteva minute ochii se obişnuiesc şi simţi că e destulă lumină...

Totul acolo arată duhul de rugăciune al călugărilor, dragostea lor faţă de oameni, strădania să-i împrietenească cât mai mult cu Ortodoxia, dar într-un fel foarte delicat şi neconstrângător. M-am simţit aşa de liberă şi de bucuroasă!

Nu cred că aceste rânduri pot exprima cât de frumos e la Eseex şi cât e de altfel faţă de multe mânăstiri de la noi; o mânăstire în Marea Britanie, cu adevărat nu aş fi crezut! Dacă aveţi vreodată posibilitatea să mergeţi, merită din plin şi nu este aşa de dificil financiar pe cât ar părea. Toţi pelerini sunt bineveniţi, dar trebuie să facă o rezervare înainte ca nu cumva mânăstirea să fie prea plină; iar cazarea şi masa sunt gratuite. Voi scrie mai pe larg cum se poate ajunge acolo şi cam cât costă.


Alexandra

3 comentarii:

  1. Multumesc ff mult pentru descriere.. Am simtit si eu frumusetea si bucuria oamenilor de acolo, prin ce ai povestit tu.
    Si eu am fost la Platina si la fel de bine m-am simtit, pe de o parte avea ceva ce semana cu manastirile noastre, dar pe de alta, parca era in plus un alt fel de duh.. Cred ca e mai multa iubire, calugarii de acolo nu erau incrancenati de viata aspra, emanau liniste si incredere :)) Mi-a placut foarte mult duhul acesta..

    RăspundeţiŞtergere
  2. foarte frumos, cunosc pe cineva care pleaca la Essex sambata. Cat a costat totul?

    RăspundeţiŞtergere
  3. O sa scriu mai in detaliu si despre costuri, pe scurt: dus intors cu avionul (low cost)+ dus-intors autobuz, tren, autobuz pana la essex, pentru 2 persoane = 350 Euro. Cazarea acolo e gratuita si se poate sta si o saptamana. Noi am stat 3 nopti.

    RăspundeţiŞtergere