miercuri, 10 decembrie 2008

Manastirea Izvorul Muresului


Vizitata de Eugenia si familia, iunie sfarsit, 2008.
Minunata manastire de maici, asezata la munte, foarte mare si bine gospodarita.

Moastele Sf. Grigorie Palama din Salonic

Moastele Sfantului care a fost si episcop al Salonicului se afla la Mitropolie, intr-o incapere laterala, foarte frumos pictata, care te indeamna la rugaciune.
E un sfant pe are il cunosteam foarte putin pana sa ajung acolo si de care aveam o usoara teama din cauza invataturii lui foarte inalte despre rugaciune, care mi-l facea in inchipuirea mea inaccesibil. Dar inchinarea la moastele sale mi-a adus o mare bucurie.

Alexandra

Tricotaje pentru copii

Buna mea prietena Irina m-a invatat de curand sa tricotez si cu avant tineresc am inceput o vestuta pentru Nectarie. Intre timp caut materiale din care sa invat mai bine, numai ca nu prea exista carti in romana pe piata. Deja ma intristasem cand Cata a adus de la biblioteca 2 lucrari foarte interesante:

Tricotajele in actualitate de Doina Silvia Marin

303 modele pentru crosetat si tricotat de aceeasi autoare

Sunt foarte interesante si utile, mai ales pentru incepatoare ca mine. La inceput fiecare carte are un capitol despre alegerea firelor, a andrelelor si despre tehnicile de tricotat (bine explicate si cu poze). Am postat mai jos cateva fotografii cu modele pentru copii. Am de gand sa fotografiez toata cartea, asa ca daca e cineva intersat poate sa-mi trimita un e-mail.

Alexandra

luni, 8 decembrie 2008

Sfantul Ioan Rusul din Evia

Tot in 2006 am ajuns la Manastirea Sfantului Ioan Rusul din Evia, unde de asemenea am fost primitii cu drag si ni s-a oferit o camera curata si primitoare pentru care nu am platit nimic (spre mirarea si bucuria noastra).

A fost pentru intaia data cand am sarutat moastel intregi ale unui sfant si m-a impresionat foarte tare. Pana atunci nu mai vazusem asa ceva si nu intelegeam exact cum deosebeste Biserica moastele de alte oseminte.

Sfantul Ioan Rusul a adormit pe 27 mai in anul 1730. El a fost in oastea Tarului Petru cel Mare, cand acesta a purtat un razboi cu turcii in 1711, a fost luat prizonier de catre turci, a ajuns rob in Cezareea Palestinei, in Asia Mica in orasul Procopie. Si acolo fiind rob a slujit la grajd si multi dintre crestinii, dintre rusii luati prizonieri, au imbratisat mahomedanismul pentru a le fi viata mai usoara. Dar el a ales sa ramana crestin si se impartasea des cu Sfintele Taine si era dispretuit de turci. Dar pentru viata lui aleasa a inceput Dumnezeu sa faca minuni prin el si a ajuns si sa fie cinstit chiar si de unii mahomedani.

Moastele sale au fost cinstite in Turcia de azi pana la stramutarea fortata a grecilor din anul 1921, atunci ele au fost aduse in insula Evia in noul sat Procopie.

O particica din moastele sale se afla si in Bucuresti la Biserica Maternitatii Polizu, cu hramul Sfantul Ioan Rusul si Acoperamantul Maicii Domnului. Daca gasiti bisericuta inchisa cheile pot fi luate de la lucratorii de la centrala termica de alaturi. Liturghia este duminica foarte frumoasa aici, mie mi-a adus mare mangaiere cand am fost internata la maternitate sa nasc.

Alexandra



Parintele Porfirie Bairaktaris

Parintele Porfirie este unul dintre cei mai iubiti sfinti contemporani. Cartile lui au un duh al blandetii si revarsa multa dragoste pe care o avea pentru oameni si de aceea m-au facut sa-l indragesc mult. In 2006 am avut bucuria sa ajungem la chilia sa de la Manastirea Milesi pe care a ridicat-o in ultima parte a vietii.

Manastirea este foarte frumoasa si mare, cu totul alba si in lumina soarelui de vara foarte stralucitoare. De pe colina unde se afla se vede in departare marea. In manastirea se gaseau doar doua maicute batrane care il cunoscusera pe Parintele si care ne-au primit cu ospitalitate, ne-a servit cu rahat si apa rece, ne-a aratat chilia si ne-au daruit o poza a lui. Si toate acestea doar prin semne caci noi nu vorbeam greaca si nici ele romana sau engleza. Chilia Parintelui este foarte foarte simpla. Iata si cateva poze

Alexandra


Epitrahilul si crucea Parintelui Porfirie

Excursie la Manastirea Aninoasa








Strudel cu mac si visine (de post)










Salam de biscuiti (de post)



Pere in sirop (de post)





sâmbătă, 6 decembrie 2008

Jucarii tricotate pentru copii

Tot din cartea Doinei Marin cateva jucarii tricotate pentru copii, simple si dragalase cum nu prea mai gasesti.
Alexandra

Sfantul Nectarie din Eghina

Sfantul Nectarie din Eghina



Sfântul ierarh Nectarie (1846-1920), făcătorul-de-minuni din Eghina, a fost Mitropolit al Pentapolei (Libia), director al Seminarului Rizareios şi întemeietor al Mânăstirii Sfânta Treime, în insula Eghina. Cultul său ca sfânt al Bisericii a fost oficial recunoscut de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol în anul 1961. Prăznuirea sa se face în ziua de 9 noiembrie iar aflarea moastelor sale la 3 septembrie.
Acest sfânt s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii său au fost oameni săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici, sufletul său incepe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.
La vârsta de douăzeci de ani, povăţuit de Duhul Sfânt, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, unde predă religia la o şcoală. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie numită "Noua Mânăstire" (Nea Moni), primind tunderea în monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. După câteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primeşte numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaţa.
Următorii trei ani, ierodiaconul Nectarie îi petrece la Atena cu scopul de a-şi completa studiile preuniversitare. În toamna anului 1881, se întoarce la mănăstire după ce absolvă liceul cu calificative excepţionale.
În 1882, părintele Nectarie îşi va începe studiile la Facultatea de Teologie din Atena, după ce, între timp, la recomandarea lui Ioan Horemis, prietenul său, va fi intrat în legătură cu patriarhul de Alexandria, Sofronie, şi va fi acceptat de către acesta în cadrul patriarhiei.
După ce-şi termină studiile teologice, în anul 1886, părintele Nectarie se întoarce la Alexandria, unde este hirotonit preot, iar după câteva luni este ridicat la treapta de arhimandrit şi trimis la Cairo, în calitate de consilier patriarhal. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie îl hirotoneşte mitropolit onorific de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia Superioară. Mai mulţi ani, evlaviosul mitropolit a slujit ca responsabil cu problemele patriarhiei pentru oraşul Cairo şi predicator la biserica Sfântul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. De aceea, era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi.
Văzând diavolul că nu-l poate birui cu mândria şi iubirea de sine, a încercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu o altă armă, tot aşa de periculoasă, adică cu invidia celorlalţi ierarhi şi slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, aceştia vorbindu-l de rău către patriarh, cum că doreşte să-i ia locul. Acest lucru a făcut ca, la 3 mai 1890, în urma unei ordonanţe date de patriarhul Sofronie, să fie eliberat din cinstea arhierească în care se afla, permiţându-i-se să slujească mai departe în biserica Sfântul Nicolae. După mai puţin de două luni însă, la 11 iunie 1890, părintele Nectarie primeşte de la patriarh o scrisoare prin care i se cere să părăsească Egiptul. Cerându-şi iertare de la toţi, cu toate că nu greşise nimănui cu nimic, dovedind o adâncă smerenie, sfântul se supuse, dând slavă lui Dumnezeu, căci şi cu dânsul s-a împlinit cuvântul lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Care zice: „Fericiţi veţi fi, când vă vor ocărî şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (Matei 5,11). S-a retras la Atena, în luna august a anului 1890, sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în rugăciunile Maicii Domnului.
Aici a fost câţiva ani predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi, până în anul 1894, reuşind să formeze duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos, pe care îi hrănea din cuvintele Sfintei Evanghelii şi cu scrierile Sfinţilor Părinţi. Apoi făcea slujbe misionare în parohiile din jurul Atenei.
În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast şi un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeţe şi îndelungă răbdare. Cu aceste arme el biruia neîncetat pe diavoli, creştea duhovniceşte pe cei din jurul său şi avea întotdeauna pace si bucurie în Hristos, nebăgând în seamă defăimarea şi osândirea celor din jurul său.
Dorind la bătrâneţe să se retragă la mai multă linişte, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioşi si ucenici, o frumoasă mănăstire de călugăriţe, în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viaţă desăvârşită de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi. Apoi se retrage definitiv în această mănăstire şi duce o viaţă înaltă de smerenie şi slujire, de dăruire totală şi rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii şi pentru toţi care veneau şi îi cereau binecuvântare, rugăciune şi cuvânt de folos sufletesc. Aici l-a avut ucenic şi pe Sfântul cuvios Sava cel Nou (1862–1948), mare ascet al secolului XX, care a pustnicit o vreme in pustiul Hozeva, Palestina. După adormirea Sfântului Nectarie, s-a retras în insula Kalymnos, unde a şi adormit întru Domnul.
Pentru viaţa sa înaltă, Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul Nectarie de Harul Duhului Sfânt. Pentru aceasta mulţi bolnavi şi săraci alergau la biserica mânăstirii din Eghina şi cereau ajutorul lui. Mai ales după primul Război Mondial, numeroşi săraci şi bolnavi, lipsiţi de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfântul Nectarie a dat poruncă maicilor ce se nevoiau în mânăstirea sa să împartă la cei lipsiţi, orice fel de alimente şi să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea şi pe unii şi pe alţii. Dar şi cei bolnavi se vindecau cu rugăciunile fericitului Nectarie, căci se învrednicise de darul facerii de minuni.
Într-o vară, fiind mare secetă în insula Eghina, cu rugăciunile Sfântului Nectarie, a venit ploaie din belșug şi au rodit ţarinile, încât toţi s-au îndestulat de hrană. De aceea, toţi - mireni şi călugări, săraci şi bogaţi -, cinsteau pe Sfântul Nectarie, ca pe un păstor şi vas ales al Duhului Sfânt şi urmau întru toate cuvântul lui. Astfel, el era totul pentru toţi, căci putea toate prin Hristos, Care locuia în el. Apoi era foarte smerit și blând şi nu căuta cinste de la nimeni. Iar în timpul liber lucra la grădina mânăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă, încât toţi se foloseau de tăcerea şi smerenia lui. Pe lângă multele sale ocupaţii duhovniceşti, Sfântul Nectarie a scris şi a redactat mai multe scrieri teologice de morală şi de istorie a Bisericii, intrând astfel în tradiţia Sfinţilor Părinţi din patria sa, împotriva influenţelor occidentale care asaltau ţările ortodoxe.

Pentru toate acestea, diavolul a ridicat asupra Sfântului Nectarie numeroase ispite, căutând să-l biruiască. Astfel, numeroşi slujitori şi ierarhi ai Bisericii din Grecia s-au ridicat cu invidie asupra fericitului, făcându-i multe ispite. Dar Dumnezeu îl izbăvea din toate necazurile.
Trăind ca un înger în trup şi iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul şi milostenia, Sfântul Nectarie trăgea pe mulţi la Hristos, revărsând în jurul lui, pacea, bucuria şi lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia şi odihnea pe toţi care veneau la chilia lui. Din această cauză, diavolul, nerăbdând nevoinţa lui, până la sfârşitul vieţii sale a ridicat împotriva Sfântului multe calomnii şi vorbe rele din partea multor clerici şi ierarhi greci, care, din cauza invidiei, îl cleveteau şi îl acuzau, atât pe el, cât şi mânăstirea lui. Dar fericitul Nectarie le răbda pe toate, în numele lui Hristos, Care locuia în inima sa.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, pe când făcea un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului în insula Eghina, Sfântul Nectarie a descoperit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a fost dus la un spital din Atena. El răbda cu tărie toată boala şi ispita, aşteptând cu bucurie ceasul ieşirii sale din această viaţa.
După aproape două luni de suferinţă, Sfântul Nectarie şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, la 8 noiembrie 1920, izbăvindu-se de toate ispitele acestei vieţi, pentru care s-a învrednicit să se numere în ceata Sfinţilor lui Dumnezeu. Ucenicii săi, după ce l-au plâns mult, l-au înmormântat, după rânduială, în biserica zidită de el, făcând multe minuni de vindecare cu cei bolnavi, care alergau cu credinţă la ajutorul lui.
Trecând mai bine de douăzeci de ani, trupul său s-a aflat în mormânt întreg şi nestricat, răspândind multă mireasmă. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire și binecuvântare. Iar în anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, l-au declarat sfânt, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie, devenind astfel cel mai venerat Sfânt din această binecuvântată ţară ortodoxă. Zilnic credincioşii se închină la moaştele Sfântului Nectarie şi la mormântul său, făcând din mânăstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj din toată Grecia.
Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Nectarie, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Troparul Sfântului Nectarie
Pre cel născut în Silivria și ocrotitorul Eghinei, pre cela ce s-a arătat în vremurile din urmă adevărat prieten al bunelor-săvârşiri, pre Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pre un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui ce te-a proslăvit! Slavă Celui ce minunat te-a arătat! Slavă Celui ce prin tine lucrează tuturor tămăduiri!
Sfinte Moaşte
Moaştele Sfântului Nectarie se găsesc la mănăstirea pe care a întemeiat-o în Eghina. Mâna stângă se află în catoliconul Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. Părticele din moaştele Sfântului se mai găsesc şi la Biserica Sf. Nectarie (Charlotte, Carolina de Nord).
În România, părticele din moaştele Sf. Nectarie se găsesc la Mănăstirea Putna (racla cu Moaștele este în Sf. Altar), la Mănăstirea Radu-Vodă din București (racla se găseşte în pronaos) și la Biserica "Sf. Ierarh Nectarie" din Iași (în Sf. Altar), precum și la Schitul Sfinții Ioan și Nectarie (Brădetu, Argeș), racla fiind așezată în naosul paraclisului.
Mai multe detalii pe OrthodoxWiki

luni, 1 decembrie 2008

Pentru Craciun - handmade




















In afara de culinar, va mai prezint o alta pasiune de-a mea.. pentru hartie.
N-am sa spun mai multe, dar va arat cu ce-mi ocup eu timpul atunci cand draguta mea doarme.