luni, 23 februarie 2009

Muzeul Taranului Roman din 25.02.09 - 1.03.2009

S-a deschis targul!!


incepand de miercuri pana duminica inclusiv.

La taraba avem:

-felicitari colate (vintage look), cu ursuleti



si de primavara (pomi in floare, flori, etc)

-martisoare cusute din fetru in forme diferite de flori (preturile sunt cuprinse intre 2,5 si 7,5 lei)Separat de toate acestea, va prezint si ultimele mele indeletniciri din care au rezultat 2 iepurasi. (fiecare 20 lei). Iata o fotografie!



Imbratisari, sa ne vedem cu bine!



Eugenia

duminică, 22 februarie 2009

Bulz ardelenesc


De ceva vreme sotul meu imi tot sugera discret sa prepar acesta reteta, iar eu tot evitam crezand ca ar fi dificil. Cand in sfarsit m-am incumetat, am descoperit ca de fapt este simplu si delicios.

Avem nevoie de:

500 g malai, 1 l apa, sare (pentru mamaliga)
500 g brinza de burduf
5 oua
100 g unt
iaurt sau smantana

Se prepara o mamaliga vartoasa din apa, malai turnat in ploaie si sare. Se lasa sa se raceasca (eu nu am tinut cont de aceasta si m-am cam fript :) si se intind 5 bucati de mamaliga pe o suprafata unsa cu putin unt sa nu se lipeasca mamaliga.
Se fierb ouale si se curata de coaja.
Se repartizeaza in bucati egale brinza si un ou si se fac bulgari de mamaliga. Se incinge cuptorul la foc iute si se asaza bulgarii de mamaliga pe o tava unsa bine cu unt. Se dau la cuptor pina cind se rumenesc pe toate partile. Se servesc fierbinti, cu iaurt sau smantana deasupra.

Alexandra

sâmbătă, 21 februarie 2009

The Life of the New Confessor Valeriu Gafencu

An orthodox Christian from the US asked me a few things about who Valeriu Gafencu was and I realised there were no English resources about him. So I decided to translate a few infomation about his life from the book called Din temnite spre sinaxare (From prisons tosynaxaria - about the martyrs of the communist persecution).

Valeriu Gafencu was born on the 24th of December 1921, in the Northern part of Romania, near the Russian border of that time. His parents were both active Orthodox Christians. His father was to be deported in Siberia by the Russians in 1940 for his pro-Romanian activity. When he was in high-school, Valeriu joined an Orthodox youth organization called the Cross Brotherhoods, and, when this became illegal during the second World War, he was arrested and condemned to 25 years of hard labor. He was only 2o and, at his trial, his fellow students and teachers would come and defend him, pointing out his innocence and wonderful human qualities. At first he was sent to a prison called Aiud.


Valeriu Gafencu in high-school


The first years were a time to reflect upon his Christian legacy. He would soon become engaged in a life of prayer, while avidly reading the Fathers of the Church. During the war, although Romania had a dictatorial regime, the prison life was not so strict and some fundamental human rights were still considered: the prisoner's could go to the prison's church, confess to o priest and receive the Holy Communion and also meet with each other and read books of their own choice. So Valeriu read a lot: the Holy Bible, the first 4 volumes of the Filocalia (which were then just being translated into Romanian by another holy figure of the church, Father Dumitru Staniloaie, who would also encounter the communist prisons some years later) and other Church Fathers.

His last photograph before being imprisoned

During the time of the war a lot of priests and monks were arrested for various political reasons (and many more would follow under the communist regime) and the one who wanted to life a religious life had plenty of people to turn to for guidance. Under their guidance, Valeriu thought a lot about salvation in his first years. In a letter from 1942 he says: "In life faith is everything. Without it a man is like dead." He tried to live among his fellow prisoners in humility and practice the Christian charity.

As he was followed by the idea of sin, he wanted to enter a monastery when he would be liberated. He would confess often and also pray a lot in his cell. With a group of other dedicated prisoners he made a prayer schedule that would go along uninterrupted day and night. The prayed together, as if in a church, and also separately in their cells.

By his deep Orthodox feeling, kindness and rich life of prayer he managed to influence a huge number of people, many of which he never met, but knew him from stories that were on everybody's lips even before he passed away.

His first 8 years of prison were the learning years when he became stronger in faith (he would need this for what was about to come). When the political regime changed in Romania, the prison conditions also changed dramatically: all the previous facilities were denied and the prisoners started to be persecuted for their faith (as well as for their participation in the Cross Brotherhoods). In this incredible hard period Valeriu's word would be like a burning flame heating and comforting the ones around him.

When he was in Aiud, Valeriu once encountered a poor man and gave him his student jacket. This recalls of the life of Saint Martin of Tours, but it wasn’t his only generous deed. A priest from Paris (Vasile Boldeanu) remembered years later that when he was transferred to Aiud only in shirt and pants, almost frozen, he was saved by his younger brother of sufferance, who gave him his warm coat.

Between the years 1946-1948 Valeriu and other older prisoners were sent to labor in some fields near Galda. There it was a milder regime, the prisoners would work, but they had time for praying and they lived in open spaces, and could meet daily.

Valeriu and his mother in the working colony of Galda


In 1948 this working colony was closed, and the prisoners were sent back to Aiud where the communist regime would confront them with its official atheist propaganda. After some time the majority of imprisoned students were sent to a special prison called Pitesti, were they were to be reeducated (here took place the horrific and famous Pitesti experiment). There are many things to be told about this horrific phenomenon, and the remarkable Christian resistance that took place here.

Valeriu was held in Pitesti only for a short period of time because from all the torturing, the cold and terrible hunger he became very sick with tuberculosis (a very contagious disease) and was sent to a penitentiary TB hospital called Targu Ocna. He saw this as the mercy of God Who saved him from the most abominable tortures that were ever conceived by a human mind and that took place in Pitesti soon after his departure.

An ex colleague of detention remembers about Targu Ocna: "His arrival in this penitentiary hospital was felt by the other prisoners (who knew his reputation) like a miracle. Valeriu would transform this sordid jail living into a truly Christian life. He is the blue eyed angel who obliges, by his very presence and prayer, to think about repentance and start praying, who would strengthen the ones around him and transform them inside for the rest of their life."

The people that met him during the horrific reeducation, comforting, encouraging, rising spiritually his fellow prisoners, compared him with another Apostle Paul of our days. That is way the sick from other rooms of the sanatoria would gather near his bed and listen to him, and receive strength to bear the powerful ordeal they lived. The power of his love would shine not only in the hours of the programmed extermination but also in the everyday life of the sanatoria, when death was so close to everyone.

Valeriu’s power of sacrifice was proverbial: it did not held count of person, ethnic origin, religion or political opinions. At Targu Ocna Valeriu was very ill because of his tuberculosis. In this state, when the sick usually clinch to the tiniest hope for survival, he was capable of a supreme gesture. A friend of his was allowed by the wardens to receive some antibiotics for treatment (this kind of medicine was rarely allowed in the hospital, although it was vital for their recovery from TB), but as he was recovering, he thought to give it to Valeriu who was near his death. But Valeriu donated the medicine to the also dying Richard Wurembrand (a converted Jew who in freedom would become a well known protestant pastor), saying he needed it more. Because of this medicine he recovered and, when liberated, wrote several books in which he gratefully remembers the one who saved his life.

The ones that stood by him along the years remember other extraordinary things about him. For example in Targu Ocna, he was to undertake an appendicitis surgery. When it was finished, Valeriu told the doctor he felt everything, because the anesthesia did not work. However, he didn’t utter a word during the surgery, only his forehead was full of a cold sweat.


Valeriu died on the 18th of February 1952, at Targu Ocna. His last words were: “Don’t forget to pray to God that we all meet there! Lord, give me the servitude that sets the soul free and take away the freedom that enslaves my soul!” His grave remains unknown for at that time all the prisoners were buried in a common pitfall and their head was smashed so that it would be beyond recognition. However, he asked to be buried with a small silver cross in his mouth and if God allows his holy relics may be found.


Valeriu remained in the memory of all who knew him for the rest of their life. There is not one Christian book that recalls the ordeals of the communist prisons that doesn’t mention his name. His deeds and words were passed on from prisoner to prisoner and helped many to survive the communist hell, until the general liberation from 1964. Since Romania has become a free country many of its prison saints come to light and are being honored by the faithful. Valeriu Gafencu is perhaps one of the most representative examples, and many call him the Saint of Prisons (this name was actually give by his fellow prisoners who knew him during his short life).

The icon of the Mother of God, protector of the imprisoned saints, at the new Orthodox Church near the old Aiud penitentiary

New Confessor Valeriu pray to God for us!

Alexandra

vineri, 20 februarie 2009

Despre intinsul rufelor

De-a lungul copilariei mele, mama m-a invatat diferite lucruri despre gospodarie, lucruri ce ma enervau sau ma scoteau din minti la acel moment si care-mi folosesc acum. Ma mir ca mi le-am insusit si ma bucur pentru ca atunci luptam impotriva acelor legi nescrise pe care le aproba in mod tacit toti oamenii trecuti de o anumita varsta (probabil aceasta este insasi traditia).
Unul dintre lucrurile pe care nu le-am inteles niciodata a fost intinsul rufelor, imi amintesc si acum cum stateam urcata pe scaun ca sa ajung la franghie si cum mama imi zicea: "pe asta o pui acolo, pe aia o dai jos si o asezi pe franghia cealalta". Va dati seama cat dura totul. :)

Prin urmare, incerc sa pun cateva criterii cu care m-am trezit in sange, la casa mea si nu le-am sesizat pana cand, la un moment dat, l-am rugat pe sotul meu sa intinda niste rufe ca eu sa pot termina alta treaba. Cand am iesit pe balcon si am vazut... atunci am realizat ca: "pe asta trebuia sa o pui acolo, pe aia o dai jos si o asezi pe franghia cealalta".

Bun, criterii si sfaturi:

1. Intotdeauna, inainte de atarnat rufe, se sterg sforile sau sarmele.

2. Se aseaza tinand cont de dimensiuni, iar la fiecare dimensiune de culori. Este bine sa nu prindem un tricou inchis la culoare de o fata de masa alba de exemplu... Textilele umede isi mai lasa culorile pe alaturi.

3. Este bine ca sectorul de sosete sa nu se "pupe" cu lenjeria intima.

4. Atat cat este ea de "mica", lenjeria intima se usuca pe fata. (Astfel incat praful sau "bagajele" insectelor sa nu vina in contact direct cu pielea noastra.)

5. Tricouri, pantaloni, etc se intorc pe dos pentru ca orice le-ar putea murdari in perioada uscarii sa nu le murdareasca pe partea "vizibila".

6. Ca rufa sa beneficieze de tot aerul si imporspatarea pe perioada uscarii, se vor aseza in carlige de poale (tricouri), pe cusaturi, de bazin pantalonul, etc. Se scutura rufa inainte de a o intinde (pentru a usura calcatul).

Desi banala, aceasta activitate pe mine ma destinde. In plus, o "culme" plina de rufe (asa se spune la mama la tara, in Calarasi) frumos intinse ofera vara racoare in casa (de aceea spal mai des atunci) si o cromatica placuta ochiului.

Spor la treaba!
Ena

PS Promit ca revin cu propriile mele foto cu rufe intinse. Acestea sunt luate de pe http://www.flickr.com/.

joi, 19 februarie 2009

Vine, vine primavara

Martisoaree Eugeniei s-au atasat foarte tare de o muscata verde verde, dar fara flori. Iata ce a iesit....









Alexandra

Can I live





Doua variante, la fel de emotionante...
Ena

Whitney Houston - Miracle (Pro-Life Song)



Inca o voce ce canta in apararea copiilor ne-nenascuti.

Ena

marți, 17 februarie 2009

Rap Pro Life


Pentru toate viitoarele mamici.

Pentru mamici.


Eu am plans...

Ena

duminică, 15 februarie 2009

Dragobetele - urmatoarea intalnire (next meeting)

Iata-ma, bucuroasa de vizitatorii de sambata. Ma gandeam sa va anunt ca:
Urmeaza Targul de Dragobete, sarbatoarea dragostei la romani, ce se tine sambata si duminica la Muzeul Satului, intre orele 10-17. Ma gasiti in gospodaria Stanesti (in stanga scenei) langa o frumoasa caruta taraneasca. :)
Ce este dragobetele?

Fiu al Babei Dochia, 'Dragobetele' era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.
Entitate magică asemănătoare lui
Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi.

Cate ceva de pe la Muzeul Satului:
sambata dimineata, asezand felicitarile si altele, in lumina soarelui.

Lucrarile colegei mele de taraba, Marie-Jeanne. Judecand dupa fotografie, tin sa spun ca sunt mult mai placute ochiului in realitate.


Taraba in plina activitate negustoreasca. :)

Sa ne revedem, speram cu mai multa caldura si soare w-endul viitor.
Sa aveti o saptamana frumoasa.

Ena

miercuri, 11 februarie 2009

O minune a Sfantului Ierarh Nectarie din Eghina

Saptamana aceasta Nectarie a implinit 1 an si jumatate si eu m-am hotarat ca daca tot avem acest blog, sa povestesc un pic despre nasterea lui si mai ales despre ajutorul dat de Sfantul Nectarie. Desi e poate o poveste care nu infatiseaza nimic cutremurator, cum sunt nenumaratele marturii ale bolnavilor de cancer, ale celor vindecati in chip minunat de Sfantul, socotesc ca n-ar trebui marturisite numai minunile “mari” asupra trupurilor si sufletelor crestinilor apasati de diferite neputinte sau pacate, ci si acelea care vadesc deosebita atentie si ocrotire din partea lui pentru oamenii care ii cer cu credinta si nadejde sprijinul in tot locul.

Dupa casatorie sotul meu si cu mine ne doream mult un copilas, dar Dumnezeu parca nu vroia inca sa ne asculte dorinta, fie pentru ca nu eram pregatiti, fie pentru oaresce pricina nestiuta, fie pentru ca pronia Lui socotise altceva. Nu aveam probleme de sanatate, dar pruncul mult dorit intarzia sa apara. Stiam ca Sfantul Nectarie era cunoscut ca cel care daruieste atat nastere de prunci, cat si usurare de durerile nasterii. Ne-am adus aminte de multele marturii ale mamelor care nascusera foarte usor chemand pe Sfantul, si de pruncii care ii poarta numele si sunt astfel ocrotiti de binefacatorul lor. Am mers cu acest gand mangaietor si cu nadejde pentru a doua oara in insula Eghina, in luna septembrie a anului 2006, participand, spre marea noastra bucurie, la slujba arhiereasca de pe 3 septembrie, care aminteste de dezgroparea trupului Sfantului si vadirea sfinteniei sale. Ne-am rugat Sfantului, cu mare incredere nu in rugaciunile noastre, ci indeosebi in rugaciunile mijlocitoare ale parintelui duhovnic. La scurta vreme dupa intoarcerea in tara, in luna noiembrie a aceluiasi an, luna in care e praznuit si Sfantul, am aflat cu nespusa bucurie ca eram insarcinata. Dupa ce am stiut ca va fi un baiat, ne-am gandit sa-i multumim Sfantului Nectarie numindu-l Nectarie.

Procesiune cu moastele Sfantului Nectarie in ziua praznuirii aflarii lor (3 septembrie)


Sarcina a decurs cu bine, am citit impreuna cateva luni acatistul Sfantului Nectarie, mergand si regulat la slujbe. Ajutorul sau s-a vadit din nou in momentul nasterii cand ajungand la spital am fost coplesita de intensitatea contractiilor. Cu toatea aceste incercam sa ma rog Sfantului sa nu ma lase si cu sinceritate pot spune ca am simtit intarirea sa: tot timpul nasterii durerile, desi prezente, au fost suportabile si am avut un sentiment de incredere si nadejde ca totul va fi bine, cum nu mai simtisem pana atunci. In acelasi timp, fara ca eu sa stiu, sotul si doi prieteni dragi citeau acatistul Sfantului in biserica maternitatii Polizu. De indata ce au terminat rugaciunea si au urcat in spital au aflat ca tocmai nascusem cu bine pe baietelul nostru. A fost o nastere foarte scurta, de vreo 5 ore, ceea ce este destul de rar la prima sarcina (mai ales fara ajutorul medicamentelor). Pentru toate acestea simt ca trebuie sa ii multumesc Sfantului Nectarie, care nu trece cu vederea nicio cerere, cat de mica si neinsemnata, din partea celor ce au nevoie de el.

Acestea sunt cele cateva cuvinte despre binecuvantarile Sfantului fata de noi pacatosii, cu simtamantul si rugaciunea ca si sufletelul nostru Ioan Nectarie sa fie pururea ocrotit, nesocotindu-se nevredniciile si pacatele noastre cele multe, ca sa strigam cu o inima:
“Bucura-te, dezlegare a pantecelor neroditoare,
Bucura-te, ca usurezi durerile nasterii, cand mamele te cheama in ajutor,
Bucura-te, vazandu-i pe pruncii care primesc la botez numele tau”.

Alexandra

marți, 10 februarie 2009

Despre dragoste, cu adevarat

De curand am citit din "Manualul de iubire", scris de parintele Filothei Faros. Atat stilul clar si dezinvolt al parintelui, cat si cele dezbatute de acesta pe marginea dragostei, mi-au scos in evidenta cateva lucruri anormal intelese despre dragoste in zilele noastre.

Este vorba, in primul rand, despre conceptia noua (dar foarte repede inradacinata) masculin-provocatoare (sexualizata) a dragostei.
Educatia sexuala predata in scoli nu face decat sa intareasca si sa perpetueze aceasta intelegere exacerbata a "iubirii", astfel ca tinerii (chiar copiii) sunt "instruiti" mecanicist, doar cu partea fiziologica a ei, vorbindu-se indeosebi despre fecundari, ovule, spermatozoizi, boli cu transmitere sexuala si, mai rau, despre prezervative, anticonceptionale.

Parintii sunt, uneori, cei la care se apeleaza pentru intregirea pachetului de informatii si, de multe ori, aceasta discutie se sfarseste cu o suma de bani pe care baiatul o va folosi pentru a pune si in practica cele invatate.

S-a ajuns ca dragostea in zilele noastre sa fie confundata cu un act fizic la care trebuie sa se ajunga negresit si cat mai rapid. Revistele pentru doamne dau seturi intregi de reguli, informatii si sugestii despre cum acestea ar trebui sa arate, sa se imbrace si ce sa faca in prezenta unui barbat.

Domnii se lasa (sau nu) prinsi in acest joc de imagini si cuvinte, ocupandu-se si ei de partea lor, platesc bautura servita, fac cadouri, plimba cu masina, etc.

Dupa toate aceste tatonari, se ajunge la un act sexual pentru detensionarea unor organe, apoi se trece mai departe. Fie la somn, fie la o casatorie incropita pe false motivatii. (Femeile sunt multumite de faptul ca sunt ingrijite financiar, iar barbatii satisfacuti sexual.)

Intr-o astfel de relatie dispar repede (pentru ca celalalt a fost cucerit) momentele de tandrete, de joc, de reala intalnire a celor doua persoane. Fiecare dintre cei doi isi continua viata, ea in bucatarie, el la serviciu. Ramane nevoia de a avea tandrete si ea se realizeaza, cateodata, in afara casniciei.
Si asa se ajunge intr-o situatie cunoscuta poate tuturor, o situatie cu care ne-am familiarizat si pe care am acceptat-o ca pe ceva iminent, situatie care da nastere multor nelinisti interioare.Ceva este clar. Orice tip de profesor in domeniu poate invata despre dragoste numai ceea ce el a trait si nu ceva ce a citit sau aflat.. Astfel ca profesorii nostri de acum, ei insisi avand trairi de "insi marunti plimbareti prin viata" si poate pentru ca "misery loves company" propavaduiesc mai departe si confirma conceptia masculin-provocatoare a dragostei.

ALTERNATIVA (Normalitatea)

Parafranzand un personaj al lui Cehov, ma intreb si eu: cum am putea face sa schimbam ceva? Pornind macar de la copiii
nostri, daca nu chiar de la noi.

De mici le spunem copiilor in parc "nu-l atinge pe cutare". Cu siguranta ni s-a intamplat sa observam comportamentul spontan pe care il au copiii intre ei: se imbratiseaza, se iau de manuta chiar daca nu s-a mai vazut pana atunci. (De curand mi s-a intamplat sa gasesc in parc o pereche cunoscuta public (si foarte constienta de asta),
impreuna cu fiul lor de cca 2 ani jumate. Pe cand parintii acestuia ignorau prezenta oricui, fiul lor a venit la Anastasia si a mangaiat-o pe fata. Foarte frumos.) Ei au o sinceritate si o atitudine corecta fata de dragoste. Nu au tipare de urmat, nu au seturi de reguli.. Sunt naturali.

Oprelistile parintesti se intiparesc in sufletul copilului. "Nu-l atinge pe cutare" va insemna pentru ei ca atingerea este rea, gresita. Orice curiozitate a copilului se va transorma in frustrare mai tarziu.

Unii parinti evita orice contact fizic in prezenta copiilor: nu se tin de mana, nu se imbratiseaza ca sa nu transmita copiilor
un mesaj gresit. Ei confunda, prin aceasta conceptie nou instaurata, dragostea cu voluptatea.

Stiati ca exista studii medicale demne de crezare care spun ca imbratisarea unui nou-nascut poate stabili daca acesta traieste sau moare?

Este normal ca sentimentele de prietenie, de iubire sa se concretizeze si trupeste intr-un anumit fel. Tinerea de mana a prietenului, imbratisarea lui sunt normale si numai o minte pervertita le poate intelege altfel.

Pietismul este unul dintre factorii care au dus la sexualizarea trupului. Totusi, absenta fizica a celuilalt in viata noastra nu duce decat la coplesire de vinovatii, nevroze si alte lucruri nedorite.

Iata elemente biblice care sustin nevoia fireasca de a exista contacte fizice intre prieteni: iubitul ucenic al lui Hristos, Ioan, cade la pieptul Invatatorului in timpul Cinei celei de Taina.

Maria Magdalena, "aducand un alabastru cu mir, si stand langa picioarele Lui inapoi, plangand a inceput a uda picioarele Lui cu lacrimi si cu parul capului ei le stergea, si saruta picioarele Lui, si le ungea cu mir." (Luca 7, 37-38) Iar atunci cand Simon Fariseul s-a scandalizat de aceasta Iisus ii spune de fata cu toti "Am intrat in casa ta si sarutare tu nu mi-ai dat."

In Fapte (20, 37-38), efesenii isi iau ramas bun de la Apostolul Pavel din Milet "cazand pe grumajii lui Pavel, il sarutau pe el."

Ioan Hrisostom spunea: "toti cei prezenti cuprindeti-va, imbratisati-va, sarutati-va, bucurati-va impreuna".

Iata exemple de dragoste adevarata, nesexualizata, nepervertita.
Exista o opinie generala ca barbatul are nevoie sa galopeze spre o implinire fizica rapida. Adevarul este ca si barbatul si femeia "simt nevoia profunda de un cuvant afectuos, de o mangaiere delicata si, in primul rand, de linistea necesara de a se bucura de caldura prezentei celuilalt pentru o perioada cat mai lunga de timp" in nemiscare, fascinati de vederea celuilalt fata catre fata.

Cucerirea celuilalt nu inseamna a-l avea in proprietate, ci trebuie sa insemne bucuria unei continue cautari si incercarea de a-l intalni cu adevarat!

Am scris mai mult decat imi propusesem, dar inchei cu aceste descrieri pe care parintele le-a sustras din Romeo si Julieta lui Shakespeare si care mi se par a descrie foarte bine diferenta dintre cele doua conceptii despre dragoste.

Mercurie il ispiteste pe Romeo, povestindu-i despre Rozalina, o mai veche iubire de a sa. Iata ce spune:"Te implor pentru ochii luminosi ai Rozalinei, pentru fruntea ei inalta, pentru buzele rosii, pentru soldurile ei pline de viata si pentru alte locuri frumoase..."

Romeo insa, cu adevarat indragostit de Julieta, foloseste un alt limbaj :"Ea invata tortele sa straluceasca, atarnand imi pare, de obrazul noptii ca o piatra scumpa la urechea unui etiopian. Frumusete prea bogata spre a fi purtata, si prea scumpa pentru tot pamantul."


Eugenia

luni, 9 februarie 2009

Supa crema de legume cu smantana

Supa crema e una din mancarurile preferate ale familiei noastre si cum a fost harti toata saptamana, am incercat sa prepar de dulce. Si intr-adevar supa este si mai buna asa.

In principiu am folosit ce aveam prin casa:

3 cartofi mari
1 morcov mare
1 ceapa
50 g unt
150 g smantana
sare
marar

Am fiert legumele, le-am scurs (si am pastrat apa). Am adaugat peste ele untul si smantana si le-am pasat bine la blender. Am adaugat sare, mararul tocat marunt si o parte din apa, cat sa ramana o crema.

Se poate servi cu inca si mai multa smantana si cu crutoane (dar eu nu am mai avut rabdare si de ele).

Alexandra

duminică, 8 februarie 2009

Martisoare - de vanzare sambata, 14.02, Muzeul Satului

Astept sa ne intalnim sambata, 14.02, la Muzeul Satului.
La taraba avem: martisoare, felicitari de primavara, indragosteala si altele.







Cu nerabdare, Ena

sâmbătă, 7 februarie 2009

Piure de spanac (cu lapte)

Cum Nectarie nu mancase deloc spanac dupa intarcare am zis sa incerc o reteta pe care nu o mai facusem, cu lapte.

Avem nevoie de:

1 kg spanac (eu am folosit congelat)
2 linguri ulei de masline
1 ceapa
150 ml de lapte
sare
marar

Se pune la fiert spanacul in apa cu sare si se lasa 20 de minute, dupa care se scurge (daca e proaspat se si toaca). Se pastreaza din apa in care a fiert o cescuta.

Ceapa se taie marunt si se caleste usor intr-o tigaie de teflon (fara a folosi ulei). Se adauga apoi uleiul si zeama pastrata si se lasa la fiert cateva minute.

Dupa aceea se adauga spanacul si laptele, se amesteca incontinuu, se mai da intr-un clocot, se potriveste de sare si se adauga mararul tocat.

E foarte bun si Nectarie a mancat cu placere. Se poate servi cu o omleta preparata in tigaia de teflon (fara a folosi ulei).

Alexandra

vineri, 6 februarie 2009

Mere umplute la cuptor

La intalnirea de saptamana aceasta am ales sa facem ceva mai usor, sub influenta unor poze foarte apetisante de aici.

Pentru mere coapte umplute am avut nevoie de:

10 mere

3 linguri de zahar vanilat

1 lingura de scortisoara

3 linguri de dulceata

100 g de nuci

Se indeparteaza cotorul marului, fara a il gauri de tot (cum din gresala am facut noi)

Se umple interiorul cu zahar amestecat cu scortisoara, nuci si apoi dulceata. La sfarsit se adauga o nuca care sa tina inauntru toata compozitia.

Se pun intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se dau la cuptor 30-40 de minute sau pana cand intra furculita in ele cu usurinta.

Alexandra si Eugenia

joi, 5 februarie 2009

Cum ii introducem pe copii in credinta ortodoxa?

Am gasit aici o propunere interesanta a unei mamici ortodoxe din America care incearca sa adune intr-o carte sfaturi practice de la parinti ortodocsi despre cum sa iti cresti copiii in credinta ortodoxa, dar in acelasi timp fara sa ii alienezi de lume.

Asadar mi-am propus sa adun o lista cu ce am mai vazut pe la prietenii mei si cu ce facem noi deja pentru copiii nostri. Pentru inceput ne referim la copilasi pana in 2 ani, caci in aceasta lume ma invart deocamdata.

* ii impartasesc in fiecare duminica si in sarbatorile cu cruce rosie

* cand ii duc la culcare le spun o rugaciune si ii inchina

* inca de cand sunt foarte mici ii familiarizeaza cu icoanele si incearca sa-i invete cum sa le sarute. Unii copilasi pe care ii cunosc au invatat sa sarute icoanele de pe la 10 luni, inainte chiar de a-si saruta parintii. Lui Nectarie (1 an jumate) ii place acest lucru foarte mult si deseori in timpul zilei ne roaga sa-l luam in brate si sa sarutam icoanele impreuna. De aceea, i-am lipit de frigider (la inaltimea lui) o icoana pe hartie (ca altfel rupe orice ii cade in manute), pe care o poate privi si saruta de cate ori doreste.

* ii duc la biserica in fiecare duminica si de sarbatori, inca de cand sunt de 2-3 luni. In general parintii stau cu copiii inauntru cat de mult rezista acestia, unii mai mult iar altii mai putin. Umbla vorba prin popor ca pe copii mici n-ar trebui sa-i iei la biserica, ca se plictisesc si oricum nu inteleg nimic, si mai mult ii impiedica pe parinti sa fie atenti la slujba, ba si mai mult ii deranjeaza pe cei din jur. Totusi, din experienta mea, am observat ca Nectarie, care este un copil extrem de activ si jucaus, reuseste sa stea linistit 15-20 de minute in timpul Liturghiei (in bratele tatalui sau), fara a vorbi sau a se foi. Cand nu mai poate, ies cu el din biserica si ramanem sa ascultam slujba din curte. Uneori facem cu schimbul, intru eu si sta tata cu el. Asa reusim sa ne bucuram cu totii de Liturghie, chiar daca mai putin timp, dar poate mai cu folos. Cred ca atunci cand apar copiii este nevoie de un pic de sacrificiu: chiar daca nu mai poti sta la Liturghie ca altadata, merita daca ii poti face si pe copilasi partasi unui lucru atat de frumos. Poate nu inteleg ce se intampla acolo, dar cu siguranta simt prezenta lui Dumnezeu si se impartasesc de ea, si lucrul aceasta le este de mare folos. Cat priveste faptul ca ii pot deranja pe ceilalti, cred ca trebuie sa existe un pic de intelegere, pana la urma porunca dragostei se aplica si asupra parintilor care incearca sa-si creasca copiii in sanul bisericii, chiar cu participarea la slujbele acesteia.

* in timpul saptamanii copiii sunt dusi la biserica chiar zilnic uneori, mai ales acolo unde se afla una in apropiere. Aceasta devine un ritual, ca mersul in parc si este asteptat cu bucurie de copil.

* copiii sunt inchinati inainte si dupa fiecare masa.

* sunt invatati inca de micuti sa-si faca semnul crucii sau macar sa incerce, ceea ce le provoaca o mare bucurie ca orice alt lucru nou si frumos pe care reusesc sa-l invete.

Stiu ca la aceasta varsta copiii nu inteleg toate aceste lucruri, cel putin nu rational, dar cred ca ei simt mult mai multe decat ne dam seama. Si ca in mod tainic rugaciunile Liturghiei, apropierea icoanelor si a bisericii, semnul crucii lucreaza in inimile lor si pun inceput bun vietii lor de crestini. Cred ca este bine si necesar ca cei mici sa fie familiarizati cat mai mult (dar intr-o mod firesc si nu impus cu forta) cu elementele credintei ortodoxe, ca usor usor sa ajunga sa o indrageasca si sa o imbratiseze din toata inima cand vor creste.

As vrea foarte mult sa stiu ce mai fac mamele pentru copiii lor in aceasta directie, asa ca daca aveti idei noi va rog sa ne scrieti.

Alexandra

miercuri, 4 februarie 2009

Felicitare despre viata Sfantului Nectarie

Am gasit aceasta frumoasa felicitare video pe un blog ortodox, m-a bucurat mult mai ales ca Sfantul Nectarie are in grija familia noastra si nu ne-a lasat vreodata la nevoie. Este realizata de o manastire din Liban care mai are pe site-ul sau si altele, foarte interesante. Mi se par o minunatie pentru copiii care usor usor incep sa invete cate ceva despre credinta ortodoxa.

Alexandra

luni, 2 februarie 2009

Cheese cake















In sfarsit dupa aproape 2 luni am reusit sa ne unim fortele si sa gatim din nou impreuna. Si fiindca a fost o zi de sarbatoare am ales sa preparam aceasta delicioasa prajitura cu branza si alune.

Am avut nevoie de urmatoarele:

Pentru blat:
3/4 cana biscuiti graham
1/2 cana alune rumenite si maruntite
1/4 cana zahar
1/2 cana unt topit

Pentru crema:
250 g branza dulce
400 ml lapte condensat
3 oua

Pentru topping:
1/2 cana frisca
1/2 cana zahar
1/2 cana alune taiate

Se amesteca bine biscuitii maruntiti, alunele taiate, zaharul si untul topit si se tapeteaza o forma de prajitura.

Se amesteca foarte bine branza dulce, laptele si ouale. Se toarna peste blat. Se da la cuptor 1 ora sau pana cand se incheaga bine mijlocul prajiturii. Dupa ce s-a rumenit se da la rece si se taie cand s-a racit bine altfel blatul se va sfarama.

Se amesteca frisca cu zaharul si se fierb cateva minute intr-un ibric pana se topeste bine zaharul si se leaga compozitia. Se adauga alunele maruntite si dupa ce se raceste se decoreaza prajitura.

Este extrem de buna si satioasa.

Alexandra si Eugenia

duminică, 1 februarie 2009

Fular usor de tricotat


Am gasit aici un model frumos de fular, recomandat ca usor. Am purces la lucru cu bucurie si iata rezultatul. Modelul e intr-adevar simplu daca iti intri in mana.

Se monteza pe andrele ochiuri multiplu de 2 + 1

R1: se tricoteaza pe fata
R2: 1 oc fata/ 1 oc dos
R3, R5, R7, R9: se tricoteaza pe fata
R4, R6, R8, R1o, R12: se repeta R2
R11: primul oc (dupa cel trecut pe andrea) se tricoteaza pe fata, * se face un jeteu, se tricoteaza 2 oc impreuna * si se repeta * * pana la sfarsitul randului


Alexandra

Placinta cu mere

Placinta cu dovleac a Eugeniei mi-a facut o pofta uriasa sa pregatesc si eu una, dar cum nu prea imi place dovleacul am ales merele. Am folosit reteta de aluat de aici cu singura exceptie ca in loc de margarina am pus unt si am adaugat 50 g de zahar in aluat.

Dupa care am calit 1 kg de mere rase pana cand au devenit sticloase, le-am amestecat bine cu 150 g de zahar si cu 2 lingurite de scortioara si am umplut placinta. Am dat la cuptor 20 de minute si gata! Tare buna si sanatoasa, asa ca o pot mana si copilasii.


Alexandra