Zilele trecute o prietena mi-a adus un film de desene animate numit Azur si Asmar (2006), care m-a incantat foarte tare. La inceput mi s-a parut cam lent si eram gata sa-l las pentru alta seara, dar cum sotul meu iubeste mult desenele animate am rezistat si ce bucurie! Filmul a devenit din ce in ce mai alert si interesant, cu o imagine splendida, peisaje exact ca din povesti si nu in ultimul rand o poveste incantatoare.
Doi baieti, unul arab si altul european sunt crescuti de aceeasi femeie, mama primului dintre ei. E foarte frumoasa imaginea doicii care il alapteaza cand pe unul cand pe altul si apoi ii creste cu dragoste si dreptate, spunandu-le adesea povesti din tara ei. Astfel ei cresc ca fratii pana cand imprejurarile ii despart si nu mai stiu nimic unii de altii.
Baiatul european, ajuns la varsta tineretii, se hotaraste sa faca o calatorie in tara mamei sale adoptive pentru a descoperi si elibera o zana minunata, despre care doica ii povestea in copilarie ca e tinuta prizoniera acolo. Mi-a placut ideea, ca in pofida educatiei ulterioare, ceea ce ai primit in prima copilarie ti se lipeste de suflet pentru totdeauna si devine o parte importanta din tine.
Calatoria il va duce intr-o tara neasteptat de frumoasa, care insa il primeste cu mare ostilitate din pricina ochilor sai albastri. De aici o multime de aventuri in incercarea de a elibera zana, tesute in culori puternice, printre cuvinte intelepte si prietenii regasite.
Finalul este foarte frumos, demn de un basm adevarat si mi-a lasat o mare dulceata in suflet.
Il recomand cu bucurie tuturor iubitorilor de povesti arabe, cu printi si printese, cu dragoste invingatoare a tot raul.
Alexandra
