Dr. Obstetrica-Ginecologie Medicover/Filantropia

Am decis impreuna cu Alex sa fac o postare legata de doctorul meu obstetrician, cel care mi-a fost alaturi si la prima nastere.

Fiind abonata Medicover, am mers la recomandarea unor prietene, la dr. Hamid, desi aveam mari retineri din pricina faptului ca am decis sa merg la un dr. barbat, dar si arab pe deasupra. Stiu ca suna peconceput, dar macar recunosc ca ma deranja asta.

Rezultatul? Dupa prima vizita la dumnealui, desi testasem 3 dr. diferiti inainte, stiam ca voi naste cu el, oriunde, oricum. Mi-a dat multa incredere, multa informatie (fiind la prima sarcina, era nevoie, nu stiu cum de ceilalti dr. nu si-au dat seama de asta). Mi-a explicat in amanunt ce analize imi sunt necesare, care este rostul lor, ce ar trebui sa fac sau sa nu fac in perioada sarcinii.
Intotdeauna la sfarsitul vizitei, isi rezerva cateva minute in care imi raspundea la orice intrebari as fi avut legate de sarcina, etc.

Intr-un (fericit) final, am nascut la Filantropia in vara lui 2007. Era de garda atunci cand m-am internat, si imi amintesc zambetul lui si increderea pe care mi-a dat-o, chiar si cand nu era acolo. Spitalul arata jalnic, familia mea, mai putin sotul, erau cu totii plecati din oras, si sentimentul de singuratate pe care-l descoperi in acel ceas devenise mai acut. Carantina nu-l lasa nici macar pe Andrei sa ma vada in acest timp, asa ca eram doar eu, mila Domnului si acest doctor. Cat timp a fost plecat din spital, m-a lasat pe mana unui alt doctor, dar a revenit in timp util pentru nasterea Anastasiei.

Pe toata perioada sederii in spital (3 zile) m-a vizitat zilnic, ceea ce nu pot spune pentru celelalte colege de camera care nascusera cu alti dr. Mi se pare o persoana care face exact ceea ce i s-a harazit in viata si m-am gandit sa va scriu despre el, pentru ca stiu multe fete care sunt in cautare de doctori buni, atenti, implicati.

Sper sa foloseasca cuiva aceasta postare.
Mai cu seama ca si eu acum ma indrept spre o noua nastere.
Eugenia

Jertfa mamei pentru copiii sai

Dupa ce am nascut, desi bucuroasa de Maria, aveam o oarecare tristete (care nu vroia sa ma paraseasca) din cauza cezarienei pe care nu am putut-o evita. Ma tot gandeam de ce a fost necesar sa trec prin asta si nu a ingaduit Dumnezeu sa nasc normal? M-a tot zgandarit gandul acesta, desi Cata ma tot mangaia sa nu caut eu la judecatile lui Dumnezeu si mai ales ca nu ne da El mai mult decat putem duce, ca uite ce repede mi-am revenit, ca practic nu am avut cine stie ce dureri, ca ce bine e Maria. Toate adevarate, dar eu carcotasa... Pana cand mi-am amintit de o carte pe care o citisem in excursia noastra pe la manastirile din zona Argesului, care m-a miscat foarte tare la vremea aceea, si care cred ca a fost scrisa pentru mine, femeie egoista moderna si superficiala a secolului al XXI-lea, pretins ortodoxa, dar care nu vrea sa sufere...

Cartea se numeste Splendida cetate a celor o mie de sori, de Khaled Hosseini, un american de origine afgana care scrie cu mult talent si multa sensibilitate despre tara sa natala. Cetatea sorilor este Kabulul mult incercat de razboi, oras multiform in care vietuiesc impreuna cruzimea si fanatismul cel mai radical si dragostea, jertfa si delicatetea sufleteasca atat de rar de gasit chiar in lumea noastra asa zis civilizata.

Este povestea a doua femei musulmane, doua prietene, care ar putea fi mama si fiica, a luptei lor pentru supravietuire in casa unui barbat cu purtari ingrozitoare, a dragostei cu care isi protejeaza copiii si a felului in care in mod incredibil reusesc sa isi pastreze sufletul.

Cartea aceasta m-a facut sa cred ca poate exista sfintenie si in afara religiei crestine, desi pare cumplit de greu, cu niste sacrificii de neimaginat.

Dar pasajul care are legatura cu povestea mea este acela cand femeia cea tanara se pragateste sa nasca si nu poate. Dupa multe zbateri reuseste sa fie dusa la unicul spital din Kabul care primeste femei si doctorita care o consulta (in mijlocul unei sali pline cu oameni care asteapta!) o anunta ca trebuie cezariana, dar ca, din pacate, din cauza talibanilor, in spital nu exista niciun anestezic, iar acesta nu se gaseste nici de cumparat...

Asadar femeia noastra va fi operata pe viu, fara insa a a scoate un sunet de rusinea celorlate zeci de femei bolnave care isi asteapta randul.

Iar aceasta este doar unul dintre putinele sacrificii (si nu cel mai mare) pe care aceasta mama il va face pentru copiii ei, pentru a ii tine in viata, a-i tine langa ea si mai mult pentru a le pastra sufletelul curat.

Citind aceasta carte am inteles mult mai bine faptul ca dragostea nu se poate fara suferinta, ca oricum in lumea aceasta suferim, asa ca daca putem alege, macar sa suferim pentru dragoste, caci in fnal este mult mai dulce.

Asa ca mi-am revenit din carcoteala si ii multumesc lui Dumnezeu ca nu mi-a dat cat acelei femei musulmane, ci infinit mai putin, doar asa cat sa-mi aduc aminte ca nu trebuie sa trec prin viata ca gasca prin apa.

Alexandra

Can I live

Doua variante, la fel de emotionante...
Ena

Whitney Houston - Miracle (Pro-Life Song)

Inca o voce ce canta in apararea copiilor ne-nenascuti.

Ena

Rap Pro Life

Pentru toate viitoarele mamici.

Pentru mamici.


Eu am plans...

Ena

O minune a Sfantului Ierarh Nectarie din Eghina

Saptamana aceasta Nectarie a implinit 1 an si jumatate si eu m-am hotarat ca daca tot avem acest blog, sa povestesc un pic despre nasterea lui si mai ales despre ajutorul dat de Sfantul Nectarie. Desi e poate o poveste care nu infatiseaza nimic cutremurator, cum sunt nenumaratele marturii ale bolnavilor de cancer, ale celor vindecati in chip minunat de Sfantul, socotesc ca n-ar trebui marturisite numai minunile “mari” asupra trupurilor si sufletelor crestinilor apasati de diferite neputinte sau pacate, ci si acelea care vadesc deosebita atentie si ocrotire din partea lui pentru oamenii care ii cer cu credinta si nadejde sprijinul in tot locul.

Dupa casatorie sotul meu si cu mine ne doream mult un copilas, dar Dumnezeu parca nu vroia inca sa ne asculte dorinta, fie pentru ca nu eram pregatiti, fie pentru oaresce pricina nestiuta, fie pentru ca pronia Lui socotise altceva. Nu aveam probleme de sanatate, dar pruncul mult dorit intarzia sa apara. Stiam ca Sfantul Nectarie era cunoscut ca cel care daruieste atat nastere de prunci, cat si usurare de durerile nasterii. Ne-am adus aminte de multele marturii ale mamelor care nascusera foarte usor chemand pe Sfantul, si de pruncii care ii poarta numele si sunt astfel ocrotiti de binefacatorul lor. Am mers cu acest gand mangaietor si cu nadejde pentru a doua oara in insula Eghina, in luna septembrie a anului 2006, participand, spre marea noastra bucurie, la slujba arhiereasca de pe 3 septembrie, care aminteste de dezgroparea trupului Sfantului si vadirea sfinteniei sale. Ne-am rugat Sfantului, cu mare incredere nu in rugaciunile noastre, ci indeosebi in rugaciunile mijlocitoare ale parintelui duhovnic. La scurta vreme dupa intoarcerea in tara, in luna noiembrie a aceluiasi an, luna in care e praznuit si Sfantul, am aflat cu nespusa bucurie ca eram insarcinata. Dupa ce am stiut ca va fi un baiat, ne-am gandit sa-i multumim Sfantului Nectarie numindu-l Nectarie.

Procesiune cu moastele Sfantului Nectarie in ziua praznuirii aflarii lor (3 septembrie)

Sarcina a decurs cu bine, am citit impreuna cateva luni acatistul Sfantului Nectarie, mergand si regulat la slujbe. Ajutorul sau s-a vadit din nou in momentul nasterii cand ajungand la spital am fost coplesita de intensitatea contractiilor. Cu toatea aceste incercam sa ma rog Sfantului sa nu ma lase si cu sinceritate pot spune ca am simtit intarirea sa: tot timpul nasterii durerile, desi prezente, au fost suportabile si am avut un sentiment de incredere si nadejde ca totul va fi bine, cum nu mai simtisem pana atunci. In acelasi timp, fara ca eu sa stiu, sotul si doi prieteni dragi citeau acatistul Sfantului in biserica maternitatii Polizu. De indata ce au terminat rugaciunea si au urcat in spital au aflat ca tocmai nascusem cu bine pe baietelul nostru. A fost o nastere foarte scurta, de vreo 5 ore, ceea ce este destul de rar la prima sarcina (mai ales fara ajutorul medicamentelor). Pentru toate acestea simt ca trebuie sa ii multumesc Sfantului Nectarie, care nu trece cu vederea nicio cerere, cat de mica si neinsemnata, din partea celor ce au nevoie de el.

Acestea sunt cele cateva cuvinte despre binecuvantarile Sfantului fata de noi pacatosii, cu simtamantul si rugaciunea ca si sufletelul nostru Ioan Nectarie sa fie pururea ocrotit, nesocotindu-se nevredniciile si pacatele noastre cele multe, ca sa strigam cu o inima:
“Bucura-te, dezlegare a pantecelor neroditoare,
Bucura-te, ca usurezi durerile nasterii, cand mamele te cheama in ajutor,
Bucura-te, vazandu-i pe pruncii care primesc la botez numele tau”.

Alexandra

Sufletele in burtica

Am gasit in cartea Nasterea la romani de Simeon Florea Marian (Ed. Saeculum 2008) o denumire foarte frumoasa pe care romanii din Transilvania o dadeau femeii insarcinate, ii spuneau ca este in starea darului.

Tot acolo, o cimilitura din Bucovina descrie femeia insarcinata astfel:

Merge duda pe carare,

Patru ochi, patru picioare,

Patruzecii de unghisoare.

Se pare ca romanii din vechime stiam mult mai bine decat noi ca acolo in burtica este o fiinta vie, un omulet cu ochisori, picioruse si chiar unghii...

In zilele noastre copilasul din burtica deseori nici nu e considerat viu, daramite o fiinta umana.

Asa ca m-am bucurat sa dau peste aceasta poza, care sugereaza, daca avem ochi sa vedem, ca in burtica mamelor se afla sufletele jucause care abia asteapta sa vina pe lume.

Lupta mamicilor pentru copiii lor incepe din timpul sarcinii

Am gasit acest blog interesant care aduna laolalta toate informatiile pe care o viitoare mamica trebuie sa le stie despre drepturile ei in fata angajatorului si a statului, incepand de la faptul ca pe perioada sarcinii are dreptul sa-si reduca progamul de lucru la 6 ore fara a i se modifica salariul pana la actele necesare pentru obtinerea noii indemnizatii de 85%. Si multe altele. Foarte util si binevenit!

Sunt de parere ca trebuie sa profitam de toate facilitatile pe care cu chiu cu vai statul le ofera mamacilor, dar pentru aceasta e nevoie adesea de multa rabdare, mai nimic nu vine de la stat (si poate de nicaieri) fara un pic de lupta.

Alexandra