Jertfa mamei pentru copiii sai

Dupa ce am nascut, desi bucuroasa de Maria, aveam o oarecare tristete (care nu vroia sa ma paraseasca) din cauza cezarienei pe care nu am putut-o evita. Ma tot gandeam de ce a fost necesar sa trec prin asta si nu a ingaduit Dumnezeu sa nasc normal? M-a tot zgandarit gandul acesta, desi Cata ma tot mangaia sa nu caut eu la judecatile lui Dumnezeu si mai ales ca nu ne da El mai mult decat putem duce, ca uite ce repede mi-am revenit, ca practic nu am avut cine stie ce dureri, ca ce bine e Maria. Toate adevarate, dar eu carcotasa... Pana cand mi-am amintit de o carte pe care o citisem in excursia noastra pe la manastirile din zona Argesului, care m-a miscat foarte tare la vremea aceea, si care cred ca a fost scrisa pentru mine, femeie egoista moderna si superficiala a secolului al XXI-lea, pretins ortodoxa, dar care nu vrea sa sufere...

Cartea se numeste Splendida cetate a celor o mie de sori, de Khaled Hosseini, un american de origine afgana care scrie cu mult talent si multa sensibilitate despre tara sa natala. Cetatea sorilor este Kabulul mult incercat de razboi, oras multiform in care vietuiesc impreuna cruzimea si fanatismul cel mai radical si dragostea, jertfa si delicatetea sufleteasca atat de rar de gasit chiar in lumea noastra asa zis civilizata.

Este povestea a doua femei musulmane, doua prietene, care ar putea fi mama si fiica, a luptei lor pentru supravietuire in casa unui barbat cu purtari ingrozitoare, a dragostei cu care isi protejeaza copiii si a felului in care in mod incredibil reusesc sa isi pastreze sufletul.

Cartea aceasta m-a facut sa cred ca poate exista sfintenie si in afara religiei crestine, desi pare cumplit de greu, cu niste sacrificii de neimaginat.

Dar pasajul care are legatura cu povestea mea este acela cand femeia cea tanara se pragateste sa nasca si nu poate. Dupa multe zbateri reuseste sa fie dusa la unicul spital din Kabul care primeste femei si doctorita care o consulta (in mijlocul unei sali pline cu oameni care asteapta!) o anunta ca trebuie cezariana, dar ca, din pacate, din cauza talibanilor, in spital nu exista niciun anestezic, iar acesta nu se gaseste nici de cumparat...

Asadar femeia noastra va fi operata pe viu, fara insa a a scoate un sunet de rusinea celorlate zeci de femei bolnave care isi asteapta randul.

Iar aceasta este doar unul dintre putinele sacrificii (si nu cel mai mare) pe care aceasta mama il va face pentru copiii ei, pentru a ii tine in viata, a-i tine langa ea si mai mult pentru a le pastra sufletelul curat.

Citind aceasta carte am inteles mult mai bine faptul ca dragostea nu se poate fara suferinta, ca oricum in lumea aceasta suferim, asa ca daca putem alege, macar sa suferim pentru dragoste, caci in fnal este mult mai dulce.

Asa ca mi-am revenit din carcoteala si ii multumesc lui Dumnezeu ca nu mi-a dat cat acelei femei musulmane, ci infinit mai putin, doar asa cat sa-mi aduc aminte ca nu trebuie sa trec prin viata ca gasca prin apa.

Alexandra