duminică, 29 noiembrie 2009

Marturie despre minunile Sfantului Nectarie


Pentru ca si noi am fost ajutati de Sfantul Nectarie, m-am gandit sa postez o marturie a unei persoane cunoscute despre ajutorul primit de la Sfant.

"Trebuia sa ne casatorim in anul 2006, la un an dupa nasii nostri. De fapt, stabilisem data, vorbisem la biserica, rezervasem data la restaurant, ne entuziasmasem si toate cele. Apoi la inceputul acelui an, Matei s-a imbolnavit de heptatita C, era vorba de o reactivare a virusului. Parintii au inceput sa faca presiuni sa amanam nunta. Spuneau ca tot stresul nuntii, emotia, ca sa nu mai vorbim de alergatura aferenta nu ii va face bine… Adevarul este ca cifrele analizelor erau mai ingrijoratoare decat alta data (era a 3a reactivare a virusului). Asa ca am renuntat sa mai facem nunta in acel an. Data nuntii noastre a venit si a trecut fara ca nunta sa aibe loc. Eram tare trista.

Apoi, s-a simtit mai bine, venise deja toamna, dar nimeni nu mai aducea vorba despre noi planuri de casatorie. Totul ramasese cumva suspendat, iar confuzia si tristetea mea cresteau..
La asta se adauga o mare datorie pe care o aveam de achitat catre angajatorii mei, cam de dimensiunea a 6 salarii. In acest moment de cumpana, am auzit despre Sfantul Nectarie. Auzisem ca ajutase in special familii si mamici la momentul nasterii, oameni cu boli incurabile, si tot asa. Auzisem chiar cum o femeie, in clipa cea mai disperata a vietii ei, a mers la moaste, si a rostit o rugaciune de genul acesta: “Sfinte Nectarie, nu sunt o femeie credincioasa si nici nu stiu sa ma rog, dar vin la tine cu toata credinta ca ai sa ma ajuti.” Si in marturia ei, Sfantul o ajutase degraba.

M-am gandit sa fac si eu la fel, asa ca am ajuns la moastele Sfantului Nectarie si rugandu-ma am zis “Sfinte Nectarie, vin si eu ca femeia pe care ai ajutat-o, desi ea singura a marturisit ca nu stie sa te roage. Nici eu nu stiu, dar uite in ce probleme sunt..” Si i-am dat Sfantului spre dezlegare: sanatatea lui Matei; relatia noastra, pentru ca nu mai stiam incotro duce; datoria mea, pe care nu stiam cum aveam s-o platesc.

La 2 saptamani de la rugaciunea catre Sfantul Nectarie, eram in timpul programului de lucru, cand s-a primit un mesaj ce a creat multa rumoare in departament. Inca nu stiam despre ce este vorba, ma asteptam sa fie un mesaj legat de noul loc ales pentru petrecerea de Craciun a companiei. Dar nu… Citindu-l, am citit de fapt, despre minunea Sfantului Nectarie: Conducerea companiei stabilise ca toti angajatii sa fie absolviti de toate datoriile catre firma. Nimeni nu mai avea nimic de achitat, inclusiv eu.

Si Sfantul nu m-a lasat aici. Legat de casatoria care se tot amana, la scurt timp am aflat ca sunt insarcinata. Atunci cand am facut testul, am fost coplesita de veste, dar mai tare ma ingrijora ce va spune Matei. Deja ma vedeam singura cu un bebelus in brate, dar ajunsesem sa prefer si asta decat incertitudinea de pana atunci. Astfel ca, mi-am luat inima in dinti si i-am spus. Bucuria a fost foarte mare si a lui si a parintilor mei, desi nu eram casatoriti inca. Si iata acum, la scurt timp, ne-am facut planuri noi de casatorie, care s-au implinit dupa nasterea fetitei noastre.


Cat despre boala lui Matei, virusul hepatitei C a fost neutralizat din acel moment, si desi am repetat periodic analizele, nu s-a mai reactivat.


Aseara citind o alta marturie a Sfantului Nectarie, mi-am reamintit de tot binele pe care ni l-a facut si noua si m-am gandit sa dau si eu aceasta marturie pentru a aduce si acum macar putina multumire pentru darurile nemeritate ale Sfantului catre noi.

Bucura-te, Sfinte Parinte Nectarie!

Sa fie spre folos, Elena."

Un comentariu: