Viata si patimirea Sfintei Mucenite ECATERINA

Pe vremea paganului imparat Maximin se afla in cetatea Alexandriei o fecioara cu nu­mele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai inainte imparat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasa, de statura inalta si foarte inteleapta. Caci invatase tot mestesu­gul cartii elinesti si se deprinsese cu intelep­ciunea tuturor facatorilor de carti, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon si ale celorlalti. Dar nu numai ale filosofilor, ci si cartile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin si, in scurt, tot mestesugul ritoricesc si silogistic a invatat, incat toti se mirau de intelepciunea ei.

De aceea multi din domnii cei bogati cautau sa o ia de sotie de la maica sa, care era cres­tina in ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase in acea vreme asupra cresti­nilor paganul Maximin.

Deci, rudeniile si maica sa adesea o sfatuiau sa se marite, casa nu se instraineze imparatia tatalui sau vreunui alt strain astfel sa se lipseasca de dansa. Iar fecioara Ecaterina, ca o inteleapta ce era, foarte mult iubea fecioria si nicidecum nu voia sa se marite. Dar, vazand ca o supara mult, a zis catre dansii: "De voiti sa ma marit, apoi aflati-mi un tanar care sa fie asemene mie cu patru daruri, cum sunt eu, precum singuri marturisiti ca intrec pe toate celelalte fecioare si atunci il voi lua de barbat; pentru ca mai nevrednic si mai prost decat mine nu voiesc a lua. Cercetati dar pretutindeni si de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogatia, cu frumusetea si cu intelepciunea, atunci ma marit. Iar daca ii va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine". Ei vazand ca nu este cu putinta a se afla vreun tanar asa, ii spuneau ca feciorii de imparati si altii de domni mari pot sa fie de bun neam si mai bogati decat dansa, dar in frumusete si in intelepciune nu se va asemana nimeni cu dansa. Iar Ecaterina zicea: "Eu barbat necarturar nu voiesc a avea!"

Maica-sa cunoscand un parinte duhovnicesc, om sfant si placut lui Dumnezeu, care vietuia intr-un loc ascuns afara de cetate, a luat pe Ecaterina si a mers cu dansa la acel barbat ce petrecea cu placere de Dumnezeu, ca sa primeasca un sfat bun de la dansul Iar vazand pe fecioara cu chip frumos si cu buna randuiala si auzind masuratele ei cuvinte cu buna intelegere, si-a pus in minte s-o vaneze pentru slujba lui Hristos, Imparatul ceresc.

Astfel, a zis catre dansa: "Eu stiu un tanar minunat, care fara asemanare te intrece pe tine in toate darurile care ai zis ca le ai; pentru ca frumusetea Lui intrece stralucirea soarelui iar intelepciunea Lui indrepteaza toate fapturile si pe cele gandite. Apoi vistieria bogatiei tui se imparte in toata lumea si niciodata nu se imputineaza, ci cat este impartita, tot mai mult se inmulteste; iar neamul Lui cel bun este negrait, neajuns si nestiut".

Acestea auzindu-le fericita Ecaterina socotea ca spune de vreun domn pamantesc si s-a tulburat cu inima si s-a schimbat ia fata si a intrebat pe batranul daca sunt adevarate cele graite. Iar el o incredinta ca sunt adevarate si inca mai multe daruri are tanarul acel ape care nu-i sete cu putinta a le spune. Atunci a intrebat fecioara: "Al cui fecior este Acela pe care tu il lauzi atata?" Iar el a raspuns: "Acest tanar nu are tata pe pamant, ci S-a nascut negrait mai presus de fire dintr-o fecioara de bun neam, preacurata si prea­sfanta, care, pentru curatenia si sfintenia ei, s-a invrednicit a naste un fiu ca acesta. Ea este inaltata mai presus de ceruri si ei i se inchina toti ingerii, ca unei imparatese a toa­ta faptura".

Ecaterine a zis catre dansul: "Oare este cu putinta ca sa-L vad pe tanarul Acela, de care vorbesti niste lucruri atat de minunate?" Iar batranul a zis catre dansa: "Daca vel face precum te voi invata eu, apoi te vei invrednici a vedea preastralucita Lui fata". Iar ea a zis catre dansul: "Te vad pe tine om priceput, batran cinstit si cred ca nu minti. Deci gata sunt a face toate cele ce-mi vei porunci, numai sa vad pe Cel laudat de tine". Atunci batranul i-a dat icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, care avea pe dumnezeiescul Prunc in brate si a zis catre dansa: "Aceasta este inchipuirea Fecioarei si a Maicii tanarului Aceluia, de Care ti-am spus niste asemenea minune vrednicii. Deci, ia-o in casa ta, si inchizand usile camarii tale, fa rugaciune catre dansa cu buna cucernicie, toata noaptea; iar numele ei este Maria. Apoi roag-o pe dansa, ca sa-ti arate pe Fiul sau; si am nadejde ca de o vei ruga cu credinta, te va asculta pe tine si te va invrednici a vedea pe Acela de are doreste sufletul tau".

Atunci luand fecioara sfanta icoana s-a dus la casa sa. Si dupa ce a innoptat s-a inchis singura in camera sa si s-a rugat precum o invatase batranul. Deci rugandu-se, a adormit de osteneala si a vazut in vedenie pe imparatea­sa ingerilor, precum era inchipuita pe icoa­na, cu Preasfantul Prunc in brate care dadea raze mai stralucite decat soarele. Dar isi intorcea fata catre Maica Sa, incat nu putea Ecaterina sa-l vada in fata; deci a mers in acea parte, iar Hristos si-a intors fata Sa si de acolo. Aceasta facandu-se de trei ori, a auzit pe Preasfanta Fecioara zicand catre Fiul sau: "Vezi, Fiule pe roaba Ta Ecaterina cat este de frumoasa si cu chip cuvios?" Iar El a raspuns: Foarte intunecata este si grozava, incot nu pot privi la dansa!" Apoi iarasi a zis Preasfan­ta Nascatoare de Dumnezeu: "Dar oare nu este mult mai inteleapta decat toti ritorii, mai bogata si mai de bun neam decat fecioarele tuturor cetatenilor?" Iar Hristos a raspuns: "Adevar zic tie, Maica Mea, ca fecioara aceasta este fara de minte, saraca si de neam prost; caci se afla in paganatate si de aceea nu voi cauta spre dansa, nici nu voiesc ca sa Ma vada la fata".

Iar Preabinecuvantata Maica a zis catre Dansul: "Rogu-te, Fiul meu preadulce, nu tre­ce cu vederea zidirea Ta, ci o invata pe ea si-i spune ce sa faca, ca sa se indulceasca de sla­va Ta si sa vada prealuminata si preadorita Ta fata pe care doresc ingerii sa o vada". Iar Hristos a raspuns: "Sa mearga la batranul care i-a dat ei icoana si precum o va invata acela, asa sa faca; si atunci Ma va vedea si va afla de la Mine dar".

Acestea vazand si auzind Ecaterina, s-a des­teptat si se mira de acea vedenie Facandu-se ziua, a mers cu cateva roabe ale sale la chi­lia sfantului batran si, cazand cu lacrimi la picioarele lui, i-a spus vedenia si-l ruga sa o povatuiasca pe dansa ce trebuie sa faca pen­tru ca sa se indulceasca de dragostea Celui dorit. Iar cuviosul i-a spus ei cu de-amanuntul toate tainele adevaratei credinte crestinesti, incepand de la facerea lumii, de la crearea lui Adam, pana la venirea cea mai de pe urma a Stapanului Hristos; despre slava cea negraita a raiului si despre munca cea cu durere si fara de sfarsit a iadului. Iar ea, ca ceea ce era foarte invatata si inteleapta, degraba le-a priceput toate si a crezut din toata inima, in Hristos; apoi a primit de la dansul Sfantul Botez. Deci i-a poruncit ei batranul sa se roage iarasi cu multa ravna catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ca sa i se arate ei ca si mai inainte.

Dezbracandu-se Ecaterina de omul cel vechi si imbracandu-se in haina innoirii Duhului, s-a dus la casa sa si toata noaptea s-a rugat cu lacrimi pana cand a adormit. Si atunci iarasi a vazut peimparateasa cerului cu dumnezeiescul Prunc in brate, Care cauta asupra Ecaterinei cu multa milostivire si blandete. Si a intrebat Maica lui Dumnezeu pe Fiul Sau, zicand: "Iti place Tie, Fiul meu, fecioara aceas­ta?" Iar El a raspuns: "Foarte placuta imi este, pentru ca acum este prealuminata si slavita, pe cand mai inainte era rusinata si ocarata. Acum este mai bogata si mai inteleapta, pe cand mai inainte era saraca si nepriceputa; acum o iu­besc pe dansa, pe cand mai inainte o compatimeam; si atat de mult o iubesc, incat voiesc sa Mi-o logodesc mireasa". Atunci Ecaterina a cazut la pamant, ziccand: "Nu sunt vrednica, Preaslavite Stapane a vedea Imparatia Ta; ci ma invredniceste ca sa fiu impreuna cu robii Tai", iar Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a luat pe Ecaterina de mana cea dreapta si a zis catre Fiul sau: "Da-i Fiul meu, inel de logodna si o fa pe dansa mireasa Ta, ca sa o invrednicesti Imparatiei Tale". Atunci Stapanul Hristos i-a dat ei un inel preafrumos, zicand acestea:

"Iata, astazi te primesc pe tine mireasa Mea vesnica;deci sa pazesti arvuna aceasta cu dinadinsul si sa nu mai primesti nicidecum arvuna de la un mire pamantesc".

Acestea zicand Hristos Domnul, s-a sfarsit vedenia. Si desteptandu-se fecioara, a vazut cu adevarat in dreapta sa un inel preafrumos si a primit in inima ei atata veselie si bucurie, incat din acel ceas s-a robit cu ini­ma ei de dumnezeiasca dragoste. Si atat s-a schimbat de minunat, incat nu mai gandea nicidecum la lucrurile pamantesti ci numai la preaiubitul sau Mire cugeta ziua si noap­tea. Pe Acela il dorea si de la Acela se povatuia intotdeauna.

In acea vreme a venit in Alexandria impa­ratul cel fara de lege care avea ravna fara ma­sura pentru nesimtitorii zei, fiind el insusi nesimtitor. Si voind sa le faca praznic mare, a trimis prin toate cetatile si laturile de prim­prejur, poruncind popoarelor ca sa se adune la dansul cu jertfe pentru ca sa cinsteasca pe zei. Deci, s-a adunat multime de popor fara de numar, aducand fiecare dupa puterea sa la jertfa unii boi, altii oi, iar cei saraci pasari si altele asemenea. Iar cand a sosit ziua ura­tei praznuiri, a jertfit mai intai nebunul im­parat 130 de junci iar ceilalti domni si boieri au jertfit mai putin si fiecare om aducea jert­fa dupa puterea sa. Deci, s-a umplut toata ce­tatea de racnet, de glasul dobitoacelor ce mugeau si de mirosul din fumul jertfelor, incat pretutindeni era stramtorare si tulburare si tot vazduhul era necurat.

Savarsindu-se acestea si vazand binecredincioasa si preafrumoasa Ecaterina atata in­selaciune si pierzare de suflete omenesti, s-a ranit cumplit la inima, fiindu-i jale de pieirea lor. Deci, pornindu-se din dumnezeiasca rav­na, a luat cu sine putine slugi si a mers la capistea unde se savarseau jertfele. Iar cand a stat in usile capistei, a atras privirile tuturor prin frumusetea ei, ceea ce era marturie a frumusetii ei celei dinlauntru. Apoi a vestit pe imparatul ca are sa-i spuna un cuvant foarte de folos. Iar el a poruncit sa intre.

Venind Ecaterina inaintea imparatului, mai intai i s-a plecat, dandu-i cinstea cuviincioa­sa, apoi i-a zis: "Cunoaste, o, imparate, inse­laciunea cu care v-ati inselat de diavoli, de slujiti ca unui Dumnezeu idolilor stricaciosi si nesimtitori. Cu adevarat mare rusine este a fi cineva atat de orb si de nesimtitor, ca sa se inchine unor uraciuni ca acestea. Macar crede pe inteleptul tau Diodor care graieste ca zeii vostri au fost odinioara oameni si si-au sfarsit viata lor ticaloseste; si pentru niste lucruri vestite ce au facut ei, le-au zidit oa­menii statui. Iar neamurile cele de pe urma, nestiind gandul stramosilor lor, numai pen­tru pomenire le-ai pus lor statui si parandu-li-se ca este un lucru de mare cinste si de buna cuviinta, au inceput a se inchina lor ca unor zei de care si Plutarh Hironeanul se ingretosase si-i trecea cu vederea.

Drept aceea, crede macar invatatorilor nostri, o! imparate, si nu fii pricina pierzarii atator, suflete pentru care ai sa mostenesti munca cea vesnica. Ci cunoaste pe Unul adevaratul Dumnezeu, Cel pururea fiitor, fara de inceput si fara de moarte, Care, in anii cei mai de pe urma,S-a facut om pentru mantuirea noastra. Prin El imparatii imparatesc, tarile se indrepteaza si toata lumea impreuna se bucura si cu singur cuvantul Lui toate s-au zidit. Acestui Dumnezeu preaputernic si preabun nu-i trebuiesc jertfe ca acestea nici nu se veseleste de junghierea nevinovatelor dobitoace; ci numai porunceste ca sa pazim po­runcile Lui neclintite".

Acestea auzindu-le imparatul, s-a maniat foarte si a ramas fara de raspuns mult timp. Apoi, neputand a se impotrivi cuvintelor ei a zis: "Lasa-ne acum sa ne savarsim jertfa si dupa aceasta vom asculta cuvintele tale".

Necredinciosul imparat savarsind praznicul sau cel paganesc, a poruncit sa aduca pe sfan­ta fecioara la palatul imparatiei sale si a zis catre dansa: "Spune-ne noua, fecioara, cine esti tu si ce sunt cuvintele pe care le-ai grait catre noi?" Eu sunt fiica imparatului celui ce a fost mai inainte de tine si ma cheama Ecaterina. Am invatat tot mestesugul cartilor ritoricesti, filosofice si a masurarii pamantului si alte intelepciuni, dar pe toate acestea le-am trecut cu vederea caci sunt desarte si nefolositoare si am voit a ma face mireasa Sta­panului Hristos, care graieste prin proorocul Sau acestea: "Pierde-voi intelepciunea in­teleptilor si stiinta stiutorilor o voi lepada".

Iar imparatul s-a mirat de intelepciunea ei si, vazand la dansa atata buna cuviinta si frumusete, i se parea ca nu este nascuta din parinti muritori, ci o zeita din zeii pe care-i cinstea el; incat, abia a vrut sa creada ca a iesit din pamanteni asa frumusete negraita, de a carei frumusete ranindu-se, a inceput a-i grai cuvinte de desfranare.

Iar Sfanta, cunoscand gandul lui cel fara­delege, a zis catre dansul: "Diavolii pe care ii cinstiti ca pe niste zei, aceia va inseala si va atrag la pofte dobitocesti; iar eu ma so­cotesc a fi pamant sau tina, zidita de Dumne­zeu dupa chipul si asemanarea Sa. Si m-a cinstit cu aceasta frumusete, ca din aceasta mai vartos sa se minuneze oamenii de inte­lepciunea Ziditorului, cum intr-o fata atat de proasta si facuta din tina, a putut sa dea o buna intelegere si frumusete ca aceasta".

Atunci s-a suparat imparatul de aceste cu­vinte ale ei si a zis: "Nu grai de rau zeii care au slava nemuritoare". Iar sfanta a raspuns impotriva: "Daca vei vrea sa scuturi putin de pe minte negura si intunericul inselaciunii, vei pricepe prostimea zeilor tai si vei cunoas­te pe adevaratul Dumnezeu al Carui nume, numai daca se graieste de cineva sau daca se insemneaza Crucea Lui in vazduh, izgoneste pe zeii tai si-i sfarama. Si de vei porunci, iti voi arata adevarul aievea".

Imparatul, auzind vorba ei cea sloboda, n-a vrut sa mai vorbeasca cu dansa, temandu-se sa nu-l biruiasca prin cuvintele sale intelepte si sa-l rusineze, ci a zis acestea: "Nu este cu cu­viinta imparatului a vorbi cu femeile, ci voi aduna filosofii cei intelepti ca sa vorbeasca cu tine; si atunci vei cunoaste neputinta ghi­citurilor tale si vei crede in dogmele noastre".

Zicand acestea a poruncit sa pazeasca pe sfanta fecioara cu dinadinsul. Si indata a trimis carti prin toate cetatile stapanirii sale, in acest fel: "Imparatul Maximin, inteleptilor fi­losofi si ritori care va aflati sub stapanirea noastra, bucurati-va! Toti care slujiti preainteleptului zeu Ermi si chemati pe muze, pri­cinuitoarele intelepciunii, veniti la mine sa astupati gura unei femei prea-intelepte, care s-a aratat zilele acestea si batjocoreste pe marii zei, numind faptele lor basme si barfeli. Deci, aratati-va intelepciunea voastra parinteasca, pentru ca sa va preamariti intre oameni iar de la mine sa primiti rasplata si daruri pentru osteneala voastra".

Deci, s-au adunat ritorii cei mai alesi si mai intelepti, cincizeci la numar, isteti cu min­tea in intelepciune si puternici in grai, caro­ra imparatul le-a zis astfel: "Gatiti-va cu sarguinta si fara de lenevire spre o nevointa cu barbatie impotriva unei fecioare, pentru ca sa o puteti birui in cuvinte; si nu fiti cu ne­bagare de seama si sa socotiti ca aveti sa vor­biti cu o femeie, ci ca si cum ati avea a sta im­potriva unui nevoitor cu barbatie si preaintelept, asa sa puneti toata sarguinta si sa va aratati intelepciunea voastra, de vreme ce eu o cunosc preabine, caci covarseste in intelepciu­ne chiar si pe minunatul Platon. Deci va rog, ca si cum ati avea a va lupta cu un filosof, sa puneti multa sarguinta, si daca o veti birui, apoi mari daruri va voi da; iar de veti fi bi­ruiti, apoi va veti umplea de negraita rusine si in loc de daruri veti primi moarte cumplita".

Zicand acestea imparatul, un ritor care era mai vestit si mai intelept, a raspuns zicand: "Nu te teme, imparate, ca desi este is­teata la minte acea femeie, insa ea nu poate fi desavarsita in intelepciune si in mestesu­gul iscusitei retorici; porunceste numai sa stea inaintea noastra si vei vedea ca indata ce va vedea atatia ritori si filosofi, se va rusi­na". Iar imparatul, auzind pe filosoful care se lauda, s-a umplut de bucurie si de veselie, nadajduind ca limba cea indrazneata va bi­rui pe fecioara cea plina de blandete si de dumnezeiasca intelepciune.

Deci a poruncit sa aduca indata pe Sfanta Ecaterina inaintea lor - fiind adunata la priveliste multime de popor - vrand sa vada si sa auda acea disputa de cuvinte. Dar mai inainte, pana a nu ajunge trimisii la sfanta, a venit la dansa din cer Arhanghelul Mihail si a zis: "Nu te teme, prunca Domnului, caci Domnul tau iti va da mai multa intelepciune, ca sa biruiesti cu pricepere pe cei cincizeci de ritori si nu numai aceia ci si multi altii vor crede prin tine in Hristos si toti vor pri­mi cununa muceniciei".

Acestea zicandu-i ingerul, s-a dus. Si ve­nind trimisii au luat-o si au dus-o inaintea imparatului, a filosofilor si a toata privelis­tea, indata acel viteaz filosof care se lauda, a zis cu mandrie catre Sf. Ecaterina: "Tu esti aceea care fara de rusine si fara de minte ocarasti pe zeii nostri?" Iar sfanta i-a raspuns cu blandete: "Eu sunt, insa nu fara de rusine, nici fara de minte, precum zici tu; ci cu ma­sura si iubire de adevar graiesc acestea, ca zeii vostri sunt nimicuri". Dar ritorii au zis: "De vreme ce marii facatori de stihuri, poe­tii, ii laudau pe zeii cei inalti, deci cum gra­ieste limba ta cu atata indrazneala asupra lor, de la care ai luat atata intelepciune si te-ai impartasit de dulceata darurilor lor?" Insa ea a raspuns: "Eu nu de la zeii vostri ci de la Unul adevaratul Dumnezeul meu, Care singur este intelepciune si viata, am darul intelepciunii. Si daca cineva se teme de Dansul si pazeste dumnezeiestile Lui porunci, acela este cu adevarat filosof, iar lucrurile zeilor vostri si povestile voastre sunt vrednice de ras si de ocara si pline de inselaciune. Insa spune-mi, care sunt marii facatori de stihuri ai tai si cum i-au numit pe ei zeii?"

Ritorul a zis: "Mai intai preainteleptul Homer, rugandu-se catre Die, graieste: "Prea sla­vite Zeus, prea mare zeule si alti zei fara de moarte". Asemenea si preaslavitul Orfeu, mul­tumind lui Apolon, graieste acestea: "O, fiul lui Laton, departe sagetatorule, puternice Fivie, care spre toti privesti si imparatesti pes­te cei muritori si peste cei fara de moarte; soare care te ridici cu aripi de aur!ť in acest fel cinsteau pe zei cei dintai, si marii si slavitii facatori de stihuri, si aievea i-au numit pe ei fara de moarte. Deci tu nu te insela, nici nu te inchina Celui rastignit ca unui Dumnezeu, caci nimeni din inteleptii cei de demult nu L-au numit Dumnezeu si nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu".

Sfanta Ecaterina a raspuns: "Acelasi Homer al vostru graieste in alt loc despre marele zeu Die ca este mincinos, inselator si viclean si ca au vrut sa-l lege alti zei, adica Hera, Poseidon si Atena, de n-ar fi fugit sa se ascun­da. Asemenea si multe alte lucruri de ocara asupra zeilor vostri arata cartile voastre. Iar de vreme ce ai zis ca pe Cel rastignit nici u-nul din dascalii cei vechi nu-L marturisesc a fi Dumnezeu, apoi desi nu se cade a cerceta mult despre Dansul, pentru ca este Dumne­zeu adevarat, Facatorul cerului si al paman­tului, al marii, al soarelui, al lunii si a tot nea­mul omenesc, neajuns, neurmat si negrait; dar pentru o mai invederata incredintare, voi arata dovezi din cartile voastre.

Asculta ce graieste despre dansul prea inteleapta voastra Silvia, marturisind despre dumnezeiasca Lui intrupare si despre mantuitoarea rastignire: "Va veni mai tarziu cineva pe acest pamant si va fi trup fara de pa­cat, cu hotarele dumnezeirii celei fara de os­teneala va dezlega patimile cele nevindecate, si Acestuia I se va face zavistie de catre po­porul cel necredincios si va fi spanzurat la inaltime, ca si cum ar fi fost vrednic mortii". Asculta si pe nemincinosul tau Apolon, cum fara voia lui a marturisit pe Hristos, ade­varatul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: "Unul Cel ceresc ma sileste pe mine, Cel Care este Lumina in trei straluciri; si Cel ce a pa­timit este Dumnezeu, dar nu cu dumnezeirea a patimit, caci amandoua sunt, si muritor cu trupul si strain de stricaciune, acelasi Dum­nezeu este barbat, rabdand toate de la cei muritori, adica cruce, ocara si ingropare".

Acestea le-a zis Apolon despre adevaratul Dumnezeu, Care este fara de inceput, aseme­nea cu Cel ce L-a nascut pe El si pururea deo-fiinta, inceput, radacina si izvor al tuturor bunatatilor zidite; a zidit lumea din nefiinta in fiinta si o chiverniseste pe dansa si, fiind de o fiinta cu Tatal, S-a facut om pentru noi si a umblat pe pamant, aratand, invatand si bine facand oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemultumitori, ca sa dezlege osandirea cea dintai si sa primim indulcirea si fericirea cea de demult.

Si astfel, iarasi ne-a deschis usile raiului ce au fost incuiate si, inviind a treia zi, S-a inaltat la cer, de unde a trimis Duhul Sfant ucenicilor Sai. Iar ei, mergand in toata lumea, au propovaduit dumnezeirea Lui, in care si tie, filosofule, ti se cade a crede, ca sa cunosti pe adevaratul Dumnezeu si sa fii rob al Ace­luia, Care este milostiv si mult indurat si pe cei ce au gresit ii cheama, zicand:

"Veniti la Mine toti cei osteniti si impova­rati si Eu va voi odihni. Deci, crede macar pe invatatorii si pe zeii tai, pe Platon, pe Orfeu si pe Apolon, care au marturisit curat si lu­minat pe Hristos Dumnezeu".

Acestea si multe altele ca acestea graind preainteleapta Ecaterina, s-a spaimantat filo­soful, ramanand fara raspuns si neputand sa mai graiasca ceva impotriva. Iar imparatul, vazandu-l biruit, minunandu-se, a poruncit ce­lorlalti sa vorbeasca cu sfanta fecioara. Dar ei s-au lepadat, zicand: "Nu putem sta impotriva adevarului, caci daca incepatorul nos­tru a tacut, fiind biruit, apoi noi ce vom zice?" Atunci imparatul maniindu-se, a poruncit sa aprinda un foc mare in mijlocul cetatii pen­tru ca sa arda pe toti filosofii si ritorii. Insa ei, auzind judecata si raspunsul imparatului asupra lor, au cazut la picioarele sfintei, ce­rand sa se roage pentru dansii catre Unul ade­varatul Dumnezeu, ca sa le ierte toate cate au gresit din nestiinta si sa-i invredniceasca de Sf. Botez si de darul Preasfantului Duh.

Sfanta, umplandu-se de bucurie, a zis catre dansii: "Cu adevarat sunteti fericiti, caci la­sand intunericul, ati cunoscut lumina cea ade­varata si, trecand cu vederea pe acest impa­rat stricacios de pe pamant, v-ati apropiat de Cel ceresc. Deci, sa nadajduiti fara indoiala spre mila Lui si sa credeti ca focul cu care va infricoseaza paganii va va fi voua botez si scara care va inalta la cer. in acest foc curatindu-va de toata necuratia trupului si a du­hului, va veti afla ca niste stele luminate si curate inaintea slavei imparatului si veti fi iubitii Lui prieteni". Zicand acestea Sfanta, i-a bucurat cu aceas­ta nadejde si a insemnat pe fiecare pe frunte cu pecetea lui Hristos, adica cu Sfanta Cruce. Apoi au mers cu bucurie spre chinuire si, luandu-i ostasii, i-au aruncat in foc, in a saptesprezecea zi a lunii noiembrie. Facandu-se seara, au mers niste oameni binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu ca sa adune moas­tele lor si i-au aflat pe toti intregi, caci nici parul capului lor n-a fost ars; pentru care multi s-au intors la adevarata cunostinta, iar moastele lor le-au ingropat cu cinste la un loc cuviincios.

Dar imparatul avea purtare mare de grija pentru Sfanta Ecaterina in ce chip ar putea s-o intoarca la a sa paganatate. Si nesporind nimic cu silogismele filosofice, a inceput cu imbunari si viclesuguri a o amagi, zicand: "Asculta, fiica buna, te sfatuiesc ca un parinte iubitor de fii, inchina-te marilor zei si mai vartos muzicescului Ermi, care te-a impodo­bit cu atatea daruri filosofice, si eu voi im­parti cu tine imparatia mea, martori imi sunt zeii, si iti voi da jumatate din stapanirea mea si vei vietui impreuna cu mine, veselindu-te neincetat".

Iar Sfanta, ca o inteleapta ce era, pri­cepand gandul, viclesugul si inselaciunea lui, a zis catre dansul: "Leapada, o, imparate, vi­clesugul si nu te asemana vulpii; pentru ca eu ti-am spus o data ca sunt crestina si m-am logodit cu Hristos; pe Dansul il am Mire si Sfetnic si frumusetea fecioriei mele. Deci, mai mult poftesc hainele mucenicesti decat porfira imparateasca". Imparatul iarasi a zis: "Ma silesti, desi nu voiesc, sa-ti necinstesc vred­nicia ta si trupul tau sa-l infasor cu multe rani".

Dar Sfanta a raspuns: "Fa ce voiesti, pen­tru ca, cu aceasta ocara vremelnica, imi vei mijloci mie slava cea vesnica si multime de po­por, precum nadajduiesc, va crede prin mine in Hristosul meu. Si din palatul tau multi vor merge impreuna cu mine in sfintitele camari ceresti". Acestea a proorocit Sfanta, iar Dum­nezeu, Care priveste din inaltime, a adus la indeplinire proorocia ei.

Atunci imparatul, maniindu-se foarte, a poruncit sa dezbrace de pe dansa porfira si, asa s-o bata fara mila cu vine de bou. Deci au batut-o slugile pe Sfanta Mucenita Ecaterina doua ceasuri peste spate si peste pan­tece, pana ce s-a umplut de rani tot trupul ei cel fecioresc si s-a facut fara chip in batai, ea, care mai inainte era atat de frumoasa. Iar sangele ei curgea siroaie si s-a inrosit paman­tul de dansul. Dar Sfanta statea cu barbatie si vitejie, incat toti cei ce o vedeau se mirau foarte tare. Mai pe urma a poruncit fiara cea cumplita ca s-o duca in temnita si sa nu-i dea mancare pana cand se va mai gandi cu ce fel de munci s-o piarda pe dansa.

Augusta, sotia imparatului, avea insa ma­re dorinta sa vada fata Sfintei Ecaterina, caci o iubea mult, auzind de faptele ei cele bune, de intelepciunea si de barbatia ei; iar mai vartos, ca avusese o vedenie in somn, din care pricina s-a ranit cu inima spre dragos­tea ei, incat nu mai putea nici sa doarma. Iesind imparatul din cetate pentru o pricina si zabovind acolo cateva zile, imparateasa a avut prilejul sa dobandeasca ceea ce dorea. Caci era acolo un boier mare, credincios pri­eten al imparatului, cu dregatoria voievod, anume Porfirie, om foarte intelept. Acestuia i-a marturisit Augusta gandul sau, in taina, zicandu-i acestea:

"Intr-una din noptile trecute am vazut in vedenie pe Ecaterina, sezand in mijlocul mul­tor tineri si fecioare frumoase, imbracata in haine albe; si atata stralucire iesea din fata ei, incat nu puteam privi la dansa. Iar ea m-a asezat aproape de dansa si mi-a pus pe cap o cununa de aur, zicandu-mi: "Stapanul Hristos iti trimite tie aceasta cununa". De atunci am atata dorinta ca sa o vad, incat nu aflu odihna inimii mele. Rogu-te dar, fa in vreun chip ca sa o vad in taina". Iar Porfirie i-a ras­puns: "Eu voi implini dorinta ta imparateas­ca". Deci, facandu-se noapte, voievodul a luat cu sine doua sute de ostasi si a mers la tem­nita impreuna cu imparateasa si dand strajerilor bani, au intrat la Sfanta.

Cand a vazut-o imparateasa, s-a mirat de stralucirea fetei ei, care inflorea cu dumne­zeiescul dar. Cazand degraba la picioarele ei, cu lacrimi in ochi a inceput a zice acestea: "Acum sunt imparateasa fericita, ca m-am invrednicit a te vedea, lucru foarte mult do­rit sufletului meu; si insetam ca cerbul sa aud limba ta cea izvoratoare de miere. Si acum, fiindca m-am invrednicit a dobandi ce­ea ce am dorit, nu ma voi mai mahni, chiar daca m-as lipsi si de imparatie si de viata. Caci ma bucur cu inima si cu sufletul, pri­vind la atata stralucire ce rasare din prea­frumoasa ta fata. Fericita esti tu si vrednica de lauda ca te-ai lipit de un Stapan ca Acesta, de la Care primesti atatea daruri".

Iar Sfanta i-a raspuns, zicand: "Fericita esti si tu, o! imparateasa pentru ca vad cununa capului tau, ridicata la inaltime de cetele ingeresti, pe care dupa trei zile o vei primi pentru putina patimire ce vei rabda, ca sa mergi la adevaratul imparat si sa impara­testi cu El vesnic". Iar ea a zis catre dansa: "Ma tem de munci si mai vartos de barbatul meu, caci este foarte aspru si fara de ome­nie". Zis-a ei Sfanta: "Indrazneste, ca vei avea pe Hristos in inima ta, Care iti va ajuta ca sa nu se atinga nici o munca de sufletul tau. Caci numai putin va boli trupul tau, catava vreme si apoi se va odihni acolo vesnic".

Acestea zicand Sfanta, a intrebat-o pe ea Porfirie, zicand: "Ce daruieste Hristos celor care cred intr-insul? Pentru ca voiesc si eu sa cred intr-insul si sa fiu ostasul Lui". Zis-a lui Sfanta Mucenita:
"Dar n-ai citit sau n-ai auzit Scriptura cres­tineasca?" Iar Porfirie a raspuns: "Eu din co­pilaria mea tot cu razboiul m-am indeletnicit si de alte lucruri n-am avut purtare de grija". Zis-a lui Sfanta: "Nu poate limba sa marturi­seasca bunatatile pe care le-a gatit Preabunul si Iubitorul de oameni Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El si pazesc poruncile Lui".

Atunci Porfirie s-a umplut de bucurie ne­graita si a crezut in Hristos, impreuna cu cei doua sute de ostasi si cu imparateasa. Si sarutand toti cu buna cucernicie pe mucenita, s-au dus. Iar milostivul si iubitorul de oameni Hristos, n-a lasat pe sfanta Sa mireasa neba­gata in seama atatea zile ci, ca un parinte iu­bitor de fii, avea purtare de grija de dansa si-i trimitea in toate zilele hrana, printr-o po­rumbita. Apoi, chiar Hristos a venit de a cer­cetat-o cu mare slava si cu multe cete ceresti. Si mai mult a intarit barbatia ei si a umplut-o de indrazneala, zicand: "Nu te teme, iubita Mea mireasa, pentru ca Eu sunt cu tine si prin rabdarea ta pe multi vei intoarce catre Mine, si de multe cununi te vei invrednici". Cu astfel de cuvinte mangaind-o pe ea Dom­nul, S-a dus.

A doua zi, sezand imparatul la judecata, a poruncit sa o aduca pe mucenita, care a in­trat in curtile imparatesti cu lumina cea stra­lucitoare si cu atatea daruri duhovnicesti, incat cei ce stateau inainte se minunau de stralucirea frumusetii ei. Si s-a minunat im­paratul foarte tare, vazand ca n-a slabit cu trupul, nici nu s-a schimbat frumusetea fetii sale in atatea zile, socotind ca i-a dat cineva hrana in temnita si de aceea voia sa pedep­seasca pe strajeri. Dar Sf. Ecaterina, ca sa nu fie altii munciti fara vina pentru dansa, a marturisit adevarul, zicand: "Sa stii, impara­te, ca mie nu mi-a dat hrana vreo mana ome­neasca, ci Stapanul meu Hristos, Care ingri­jeste de robii Sai. Acela m-a hranit pe mine". Deci, mirandu-se imparatul de o frumu­sete ca aceea, a vrut sa o ispiteasca pe dansa iarasi cu imbunari si cu viclesug, zicandu-i acestea: "Tie ti se cade sa imparatesti, fiica mea, caci esti doamna in chipul soarelui, care si pe Artemida o covarsesti cu frumusetea. Vino dar de jertfeste zeilor, ca sa imparatesti cu noi si sa ai viata plina de bucurie. Rogu-te, nu voiesc a-ti pierde cu muncile o asa podoaba si frumusete". Sfanta a zis: "Eu sunt pamant si cenusa si toata frumusetea ca o floare se vestejeste si ca visul piere prin boala sau de batranete; iar dupa moarte cu totul putrezeste. Deci nu te ingriji de buna cuviinta si de frumusetea mea".

Acestea vorbindu-le Sfanta Ecaterina cu imparatul, un eparh cu numele Hursaden, as­pru cu obiceiul, tiran si chinuitor nemilostiv, vrand sa arate catre imparatul dragoste si buna voire, a zis: "Eu, imparate, am aflat o munca prin care vei birui pe aceasta fecioa­ra. Porunceste sa se faca patru roti de lemn intr-o osie si sa bata imprejur sulite ascutite si alte fiare ascutite; doua roti sa se intoarca in stanga si doua in dreapta, iar in mijlocul lor sa fie fecioara legata. Si asa, intorcandu-se rotile, sa-i zdrobeasca trupul ei. Insa mai intai sa se intoarca rotile singure inaintea fecioarei, pentru ca, vazandu-le, sa se teama de munca cea cumplita si sa se plece la voia ta; iar de nu, apoi sa primeasca amara moarte". Placand imparatului sfatul eparhului, a poruncit sa faca acel fel de roti. Si fiind adu­sa sfanta la acea cumplita munca, a intors rotile cu multa nevoie inaintea ochilor ei, ca sa o infricoseze. Apoi a zis tiranul catre dan­sa: "Oare vezi ce munca ti s-a pregatit, in care vei lua moarte amara, de nu te vei inchina zeilor?" Iar ea a raspuns: "De multe ori ti-am spus gandul meu; de aceea nu mai pierde vremea, ci fa ceea ce voiesti".

Vazand el ca nu poate sa o infricoseze cu nimic si sa o intoarca de la Hristos, a porun­cit sa o lege intre roti si sa le intoarca repe­de, pentru ca, cu acele fiare ascutite, sa fie zdrobita in bucati si sa moara cu cumplita moarte. Deci incepandu-se acea munca, inda­ta s-a pogorat ingerul Domnului din cer si a dezlegat pe Sfanta din legaturi, iar rotile le-a sfaramat in bucati, iar acelea, sarind din locul lor, pe multi pagani ranindu-i, i-au omo­rat. Iar poporul ce era de fata, vazand acea minune preamarita, striga: "Mare este Dum­nezeul crestinilor!" Dar imparatul se intune­case de manie si iarasi se gandea ca sa afle asupra mucenitei vreo munca mai noua.

Imparateasa, auzind acea minune, a iesit din camera ei si a inceput a mustra pe imparatul, zicand: "Cu adevarat esti nebun si fara de minte, daca indraznesti a te lupta cu Dumnezeul Cel viu, si a munci pe roaba Lui cu nedreptate!" Acestea fara nadejde, auzindu-le imparatul, s-a salbaticit de manie si s-a facut fara de omenie, mai mult decat toate fiarele. Si, lasand pe Sfanta Ecaterina, si-a in­tors mania asupra sotiei sale, uitandu-si dra­gostea cea fireasca fata de dansa.
Deci a poruncit ca sa aduca o lada mare si sa o umple cu plumb, ca sa fie nemiscata. Acolo a pus sanii femeii sale, intre capac si lada si a batut cuie prin capac si prin lada, strapungandu-i, incat i s-a pricinuit o durere nespusa si i s-au rupt cu mare nevoie. Iar fericita Augusta, rabdand acea durere negra­ita, se bucura, patimind pentru adevaratul Dumnezeu, catre Care se si ruga ca sa-i tri­mita ajutor din inaltime.

Deci, rupandu-se sanii ei, curgea sangele ca un izvor si toti care erau de fata s-au um­plut de jale si-i durea inima pentru aceea care patimea munca cea mai amara si mai, nesuferita. Iar tiranul cel nemilostiv n-a mi­luit pe sotia sa, ci a poruncit sa-i taie capul cu sabia. Dar ea primind cu bucurie osanda aceasta a zis catre Sfanta Ecaterina: "Roaba adevaratului Dumnezeu, fa rugaciune pentru mine!" Iar aceea a zis: "Mergi cu pace, ca sa imparatesti cu Hristos in veci!" Si astfel a fost taiata fericita imparateasa afara din cetate in ziua de douazeci si trei a lunii noiembrie. Iar voievodul Porfirie, luand noaptea trupul ei, l-a ingropat cu cinste. Iar a doua zi a stat inaintea imparatului, impreuna cu ostasii cei ce crezusera in Hristos, si a zis: "Si noi sun­tem ostasi ai marelui Dumnezeu".

Aceasta nerabdand imparatul sa auda, a oftat din adancul inimii, zicand: "Vai, am pierit, ca m-am pagubit de minunatul Porfi­rie!" Apoi, intorcandu-se catre ceilalti ostasi, a zis: "Si voi, ostasii mei preaiubiti, v-ati inse­lat si v-ati indepartat de zeii parintesti? Dar cu ce v-au gresit voua zeii de i-ati parasit pe dansii?" Iar ei nu i-au raspuns lui cuvant, ci numai Porfirie a zis: "Pentru ce lasi capul si intrebi picioarele? Vorbeste cu mine". Iar el a zis: "Cap rau, tu esti pricina pierzarii lor". Si neputand mai mult a grai de manie, a poruncit sa le taie capetele tuturor; si asa s-au sfarsit. Deci, sa implinit proorocia Sf. Ecaterina, care a zis imparatului: "Ca multi din palatele tale vor crede in Hristos Dumnezeu".

Dupa acestea, aducand muncitorul pe Ecaterina la divan, a zis catre dansa: "Multa su­parare si paguba mi-ai facut! Tu ai inselat pe femeia mea si pe viteazul meu voievod l-ai pierdut, el care era puterea ostilor mele si alte multe rautati mi s-au intamplat mie prin tine si se cadea indata fara de mila sa te omor; dar te iert pentru ca imi este mila a te pierde pe tine, o fecioara atat de fru­moasa si inteleapta. Deci, fa-mi voia, iubita mea! Jertfeste zeilor ca sa te fac imparateasa si niciodata nu te voi mai supara, nici voi face vreun lucru fara de sfatul tau. Si vei vietui impreuna cu mine intr-atata veselie si fericire, in care nici una din imparatese n-a fost vreodata".

Acestea si multe altele graia vicleanul, ca­utand sa insele pe mireasa lui Hristos cea aleasa. Dar n-a putut cu cuvintele sale cele inselatoare sa o desparta de Hristos, cu Care ea se legase tare, cu legatura dragostei celei adevarate. Apoi, vazand ca nici cu momeli, nici cu fagaduinte, nici cu ingroziri, nici cu munci nu poate sa o induplece pe cea mai tare decat diamantul, a dat asupra ei hota­rarea sa-i fie taiat capul afara din cetate.

Deci, luand-o ostasii, au dus-o la locul de chin. Si mergea in urma ei popor mult, bar­bati si femei, plangand pentru dansa, caci avea a se pierde, precum ziceau ei, o tanara preafrumoasa si prea inteleapta. Iar cele mai alese dintre femei si de neam bun ziceau ca­tre dansa, tanguindu-se:
"O, preafrumoasa si prealuminata fecioa­ra, pentru ce esti asa de aspra cu inima si cinstesti mai mult moartea decat viata aceasta preadulce? Si pentru ce-ti pierzi in desert si fara de vreme floarea tineretilor tale? Oare nu este mai bine sa asculti pe im­paratul si sa te indulcesti de atatea bunatati in viata aceasta, decat sa mori ticaloseste?"

Iar ea a raspuns: "Lasati plansul cel fara de folos si mai vartos va bucurati, ca eu vad acum pe iubitul meu Mire, Iisus Hristos, Fa­catorul si Mantuitorul meu, Care este frumu­setea mucenicilor, cununa si slava mea. Si ma cheama catre frumusetea raiului cea ne­graita, ca sa imparatesc impreuna cu Dansul si sa ma veselesc in veacul cel fara de sfarsit. Deci nu plangeti pentru mine, ci plangeti pentru voi, caci pentru necredinta voastra aveti sa mergeti in focul cel fara de sfarsit, ca sa va munciti in veci".

Apoi, ajungand la locul de taiere, a facut rugaciunea aceasta: "Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, multumescu-Ti ca ai pus pe piatra rabdarii picioarele mele si ai in­dreptat pasii mei. Tinde-Ti acum prea cin­stitele Tale palme pe care le-ai intins pe Cru­ce si primeste sufletul meu, pe care l-am adus Tie ca jertfa, pentru dragostea Ta. Adu-Ti amin­te, Doamne, caci trup si sange sunt, si nu la­sa greselile mele cele facute din nestiinta, ca sa fie aratate de cumplitii ispititori la infricosata Ta judecata, ci spala-le cu sangele pe care-l vars pentru Tine si randuieste ca trupul acesta, care, ranindu-se, se taie cu sabia, sa fie nevazut de vrajmasii tai cei ce ma pri­gonesc.

Cauta dintru inaltimea Ta, Doamne, si asupra poporului acestuia ce sta inainte si-l povatuieste la lumina cunostintei Tale. Si acelora care vor chema prin mine numele Tau Cel preasfant, da-le toate cererile cele spre folos, pentru ca de toti sa se laude maririle Tale in veci".

Astfel rugandu-se, a zis chinuitorului: "Savarseste-ti porunca!" Iar el, intinzand sabia, i-a taiat cinstitul ei cap; si a curs din rana lapte in loc de sange. Iar cinstitele ei moaste le-au luat in acel ceas sfintii ingeri, precum s-a vazut de credinciosii cei vrednici si le-au dus cu cinste in Muntele Sinai, in slava lui Hristos Dumnezeu, Care, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, intr-o dumnezeire impa­rateste in veci. Amin.