Kurosawa

Azi as vrea sa povestesc despre un film drag noua pe care l-am revazut (pe secvente) de curand. Se numeste Dersu Uzala, in regia lui Akira Kurosawa si este povestea minunata si uimitor de frumos spusa a unui vanator singuratic care traieste undeva in padurile Rusiei de pe la 1900. Este o istorisire emotionanta despre dragostea autentica fata de natura, despre legatura dintre om si pamantul pe care traieste si mai ales despre prietenia care il va lega pe acest bastinas singuratic de un soldat rus cu o inima la fel de buna. Este un film lent, care se cere savurat la un ceai cald, cu peisaje uimitoare, cu o imagine incredibila si mai ales cu aceasta poveste, care mie mi-a atins inima, despre bunatate, simplitate si prietenie. 

Adesea cand am mai vorbit despe filmele lui Kurosawa mi s-a raspuns cu o ridicare din spranceana cum ca e prea pretentios si elitist. Eu sa spun drept m-am mirat de fiecare data, caci Kurosawa s-a lipit de sufletul nostru (al meu si al sotului) cu atata putere, incat mai ca nu-i unul de-al familiei, si ni se pare accesibil si de-a dreptul minunat, cu conditia sa ai un pic de timp si de deschidere. 

Eu una ma uit la filme din pura placere, ca un profan, pentru emotie estetica, pentru subiect, ca sa mai plang putin :) in nici un caz din motive de estetica cinematografica la care sa spun drept nu ma pricep. Iar Kurosawa, in afara de faptul ca este un regizor exceptional, atinge tocmai acele laturi ale sufletului meu care sunt larg deschise in timpul vizionarii unui film; Kurosawa vorbeste inimii, si cu inima ar trebui ascultat.

 Filmul a castigat in 1975 Oscarul pentru Cel mai bun film strain.

Despre Kurosawa voi mai vorbi, caci din cele aproape 33 de fime regizate de el mai sunt numeroase care merita vazute.

Alexandra