Pagini 13 coli policrom
Hârtie carton 170gmp mat
Preţ 15 RON
Calendarul înfăţişează 12 chipuri de Sfinţi contemporani - români, greci, sârbi, ruşi şi arabi -, ce dau pildă de sobornicitatea Ortodoxiei şi de lucrarea sfinţitoare a Bisericii, împreună cu câteva cuvinte de folos ale acestora.Petreceţi lunile anului alături de Sfântul Nectarie din Eghina, Mitropolitul Pentapolei, făcătorul-de-minuni; Sfântul Siluan Athonitul, propovăduitorul iubirii lui Hristos; Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei şi Jiciei, noul Gură-de-Aur; Sfântul Ioan din Kronstadt, preotul cu rugăciunea de foc; Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, nevoitorul în pustia Hozevei; Sfântul Amvrosie de la Optina, marele stareţ şi văzător-cu-duhul; Sfântul Rafail (Hawaweeney), episcopul Brooklynului, propovăduitor arab în America şi prietenul său, Sfântul Tihon Mărturisitorul, Patriarhul Moscovei şi Luminător al Americii; Sfântul Luca, Episcopul Crimeei, doctorul fără-de-arginţi şi mărturisitorul dreptei-slăviri în prigoana comunistă; Sfântul Ioan Maximovici, episcop al San Francisco-ului, făcătorul-de-minuni şi râvnitor al părinteştilor predanii; Sfântul Anthim din Hios, marele duhovnic şi tămăduitor al ostrovului Hiosului, întemeietorul mănăstirii Panaghiei; şi Sfântul Serafim din Viriţa, stareţul înzestrat cu darul înainte-vederii şi facerii-de-minuni de la Lavra Sfântului Alexandru Nevski.
Pe lângă aceştia, în fiecare lună sânt însemnate praznicele împărăteşti, cele patru Posturi ale Bisericii, sfinţii Români, precum şi alţi sfinţi mai puţin cunoscuţi la noi, dar cu importanţă în iconomia Mântuirii.
preluare de pe blog-ul lui Ciprian Voicila.
Doamne ajuta!
Eugenia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu