De câteva vreme caut alternative mai sănătoase la săpunul şi şamponul din supermarket; asta deoarece Maria şi tatăl ei fac o alergie foarte neplăcută la vreunul din ingredientele lor. Am testat mai multe produse de la Plafar, dar niciunul nu m-a convins cu totul.
Acum vreo lună am intrat pe Breslo şi am descoperit comunitatea celor care realizează săpun acasă, la rece. Mi-a plăcut imediat ideea şi am încercat produsele mai multor magazine, dar două mi-au plăcut în mod deosebit: Luthelo şi Herbine.
De la Luthelo mi-a plăcut foarte mult un săpun cu tărâţe (Cleopatra Scrub) care are două jumătăţi: prima îţi curăţă faţa aşa de bine, iar a doua o hidratează datorită ingredientelor ca untul de shea şi uleiul de migdale. Nu are miros (ceea ce eu apreciez foarte tare) şi a devenit preferatul meu. Tot de la ea îmi surâde si săpunul Blu antibacterian pe care abia aştept să-l regăsesc pe Breslo.
Herbine m-a cucerit cu totul cu şamponul solid Nutty. Părul meu e tare nesuferit, se îngraşă extrem de repede după spălare, dar acum a rezistat pufos trei zile, şamponul e foarte plăcut, natural, fără miros. În plus, mi-a plăcut mult felul delicat şi cu mult bun gust în care au fost ambalate săpunurile, şi voi reveni cu plăcere în magazinul Anei (Herbine).
Blogurile lor le găsiţi aici şi aici.
De la Diana am primit cadou, împreună cu wrapul comandat, o loţiune solidă de corp de aici. Nu ştiam de existenţa acestor feluri de creme şi am fost luată cu totul prin suprindere de cât de plăcută şi eficientă este şi mai ales de cât este de naturală! În general nu folosesc creme, dar una în casă pentru când e pielea tare uscată chiar şi eu cred că trebuie să fie, şi atunci măcar să fie una cu totul nedăunătoare, fără chimicale, uşor de aplicat şi bună cu tenul.
Aşadar, de acum am un săpun natural care îmi place, un şampon solid pentru toată familia şi o cremă la nevoie. Urmează testarea unui deodorant solid, dar la următoarea indemnizaţie :)
Alex
Multumesc frumos Alex :-*
RăspundețiȘtergereHerbine
eu am gasit pe net retete de deodorant solid si am incercat si eu inainte de Craciun. a fost destul de simplu, mai greu a fost sa gasesc unele ingrediente (untul de cacao). din pacate nu mi-am permis sa cumpar din cel fara miros, care era mai scump, si acum m-am cam saturat de aroma de ciocolata a deodorantului meu, mi se pare ca prea miros a mancare
RăspundețiȘtergereMacar ai incercat si ti-a iesit! Eu nu ma simt in stare sa ma apuc de sapunuri, deja mi se pare ca am prea multe de facut si nu le fac suficient de bine, asa ca ma bucur de celelalte mamici care fac si vand.
RăspundețiȘtergerede sapunuri nu m-as apuca nici eu, mi se pare prea complicat, dar deodorantul e chiar usor de facut, doar pui ingredientele la fiert la bain-marine, pui compozitia intr-un recipient gol de deodorant solid si gata
RăspundețiȘtergereMultumesc Alexandra pentru review-ul frumos :X
RăspundețiȘtergereIn curand vor fi dn nou disponibile in magazin:x
@icoane, tot pe breslo vei gasi si unt decacao dezodorizat. Normal ar trebui sa fie mai ieftin. Eu cumpar pentru sapun 1 kg cu 70 lei pe breslo.
te pot ajuta cu niste linkuri daca ne dau voie autoarele blogului :)
Sigur ca poti sa scrii linkul!
RăspundețiȘtergereAlex
Multumesc mult Luthelo, pe Breslo nu m-am gandit sa caut. cand termin deodorantul asta o sa incerc si cu unt dezodorizat.dar acum nu stiu ce sa fac cu asta care miroase si mi-a ramas
RăspundețiȘtergereA fost scump? Cu cat te-ai gandit sa il vinzi?
RăspundețiȘtergerePutem discuta pe messenger sau astept un email pe luthelo@yahoo.com
eu am incercat o lotiune de la lotiunisolide dar e tare mica si s-a consumat dupa 3 folosiri. Sa ma coste 10 lei o folosire zau ca nu-mi permit.
RăspundețiȘtergereCam toate preturile ei sunt mari...iar mastile si scruburile sunt jegmaneala curata:))
Andreea
Eu am crema aceea de 3 luni si mai e din belsug, ce-i drept o folosesc doar pt maini si fata si din cand in cand. Nu cred ca sunt menite sa-ti dai pe tot corpul, caci atunci chiar se consuma.
RăspundețiȘtergerePreturile sunt mari fata de ce gasesti uzual in comert, dar cremele sunt mult mai sanatoase, cu ingrediente naturale, bineinteles mai scumpe. Eu prefer sa folosesc mai putina crema, dar mai buna, decat parabeni&co.
De exemplu o crema Nivea Q10 pe care o foloseste zilnic mama mea e vreo 40 Ron si are 50 g. Crema naturala pe care o am eu are tot 50 g dar costa cam 25 Ron. Asadar tot mi se pare foarte bine, cred ca jegmaneala e un cuvant exagerat referitor la aceste produse.