vineri, 16 martie 2012

Gradinaritul anotimp cu anotimp

Fiecare dintre noi parasim realitatile vietilor noastre pentru a visa. Iar unele vise par cu siguranta imposibile, dar asta pana cand vine cineva si face, pur si simplu, lucrul acela, nestiind ca este imposibil. :)
Mie, cand mi se intampla sa visez, mai todeauna adie si un vanticel placut de vara, care aduce cu el miresme de flori.
Tot prin editura All am dat de "Gradinaritul anotimp cu anotimp" si, dintr-o data, visul a parut mai tangibil ca niciodata. O gradina minunata este un vis absolut realizabil, incepand prin a te lamuri asupra conceputului pe care doresti sa pornesti, in a alege unde vrei sa stai si ce flori sa te bucure sau ce fruct sa mananci. 
Am sa ma opresc la agrise, imi plac enorm, imi amintesc de copilarie si mereu am vrut sa stiu cum se cultiva. Am aflat din carte ca sunt multe soiuri, printre care si Agrisul Chinezesc. Acesta este o planta dioica, ceea ce semnifica faptul ca are plante masculine si feminine si sunt necesare ambele ca sa ne delecteze cu fructe.
Planta poate avea si 6 m si are flori mari albe, cu miros placut, ceea ce este un atu, fie ca vrem o gradina decorativa, fie una care sa produca.
 
Sper sa va faceti si voi planuri de gradinarit pe baza acestei carti, si chiar va puteti face de cap cu imaginatia: iazuri, potecute, arcade, coacaze, niste rosii cherry culese de dimineata si puse pe masa, langa o bucata de branza, niste trandafiri mirositori alaturi si, clar, un strop de fericire.

Ena

Un comentariu: