Saptamana aceasta blogul nostru implineste un an si ne-am gandit sa sarbatorim printr-un concurs.
Castigatorul va primi din partea noastra doua carti de bucate si o brosa la alegere din noua colectie de toamna a Eugeniei.
Cartile sunt urmatoarele:
Intrebarea concursului porneste din framantarile noastre de mamici a, in curand, patru copilasi (cate doi de caciula :), dintre care doi merg pe 3 ani si au din ce in ce mai multa personalitate, iar probleme pe care ni le ridica sunt din ce in ce mai bulversante. Asa ca asteptam cu interes sfaturile voastre despre ce ati facut ca sa ii cresteti pe copiii vostri aproape de Dumnezeu, despre greseli facute si cum le-ati indreptat si orice altceva ne-ar fi de folos.
Castigatorul va fi ales prin tragere la sorti si anuntat la sfarsitul lunii octombrie.
Multumim si asteptam cu drag comentariile voastre la aceasta postare.
Alex si Ena
Ce ma bucur ca ai postat un subiect pe tema asta, am si eu o fetita si chiar ma ingrijoram cu privire la acest aspect. Ma intrebam cat de mult si in ce fel sa ii vorbesc despre credinta si cam de la ce varsta sa incep. Deocamdata o duc la Biserica si o impartasesc, ii arat icoanele din casa (e foarte atrasa de ele) si gesturi incipiente crestine, de exemplu incerc sa ii fac cruce cu manuta ei. I-am pus fetitei mele al doilea nume Paraschiva pentru ca Sfanta Cuvioasa Paraschiva este protectoarea casei noastre si o duc la Moaste de cate ori pot. O sa pornesc de aici sa ii explic despre sfinti, despre minuni, despre cum Dumnezeu ii ajuta pe cei care se roaga la El. O sa ii cumpar carticele despre comportamentul crestin pe intelesul ei si o sa profit de fiecare sarbatoare importanta din an ca sa ii explic ce s-a intamplat in ziua respectiva, de ce e sarbatoare, de ce mergem la Biserica sau praznuim intr-un anume mod. Eu cred ca este bine sa le dam copiilor educatie crestina in familie si sa nu lasam acest lucru la latitudinea profesorilor de la scoala sau a altor persoane. Iar cel mai important este bineinteles exemplul personal, cum se poarta parintele, asa va fi si copilul.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru invitatie! Tema concursului reprezinta una dintre preocuparile mele, dat fiind ca si sunt mamica de fetita (3 ani si 6 luni). Ce fac eu? O iubesc si o invat sa iubeasca! Ii spun mereu ca Dumnezeu ne-a facut pe toti, El ne ocroteste, El ne iubeste, El ne da toate. Mergem impreuna la biserica si manastiri, la sfinti (Anna este iubitoare de icoane si moaste), ne rugam impreuna, aprindem candela impreuna, invatam impreuna rugaciuni, povestim despre ce-I place si ce nu lui Doamne, Il iubim si Il pupam pe Doamne in icoanele in care este pui mic la Mama Lui in brate...
RăspundețiȘtergereAm invatat-o ca numele ei Anna i-a fost daruit pentru ca Sf. Ana (mamaia lui Doamne) se roaga pentru ea si ca numele ei Maria este daruit de Maica Domnului care o iubeste mult si care are grija mare de familia noastra.
Anna are icoanele preferate prinse in perete la nivelul ei (cu Sf. Ana si Maica Domnului), ca sa poata sa le cinsteasca si sa se roage de cate ori vrea. Deseori o surprind cand se roaga pentru noi toti, sa ne miluiasca Dumnezeu.
Inca de la nastere, intotdeauna, la somn ii cant din cantarile Sfintei Liturghii si cred ca cel mai important lucru pe care eu ca mama il fac pentru ea este ca o binecuvantez si o inchin mereu cu Sf. Cruce.
Imi doresc sa fac mai mult, sunt hotarata sa o lipesc cu sufletul de Dumnezeu, pentru ca m-am convins ca numai asa o voi putea feri cat mai mult de murdariile si pericolele lumii in care traim. Cam asta facem noi zi de zi.
Cred ca educatia acaesta se realizeaza pe doua planuri, simultan. In primul rand, atitudinea noastra, credinta noastra transpare din gesturile proprii: rugaciune permanenta, rabdare cand te necajeste ceva, absenta cartelii, impotrivirii si mai presus de toate dragostea. Dragostea fata de TOTI si de TOATE! Cred ca e imposibil sa ascunzi dragostea, iar un copil care o vede si o simte constant n-are nevoie de multa "vorbarie" duhovniceasca... Aici e punctul meu cel mai slab, din pacate si ma tot lupt sa-l intaresc :)si tot nadajduiesc ca intr-o zi voi reusi sa nu ma mai enervez, sa nu mai cartesc, sa am mai multa iubire pentru cei din jur, sa si sa si sa... M-am bucurat cand Mariuta a ascultat cu atentie cum mi-am cerut iertare de la un coleg pe care l-am suparat fara sa vreau, ma bucur enorm cand imi spune ca ma iarta (atunci cand ii gresesc)si m-am mai bucurat cand a cerut "ajutoare' pentru o batrana saraca. Atunci cand dam bani cersetorilor, ii dau ei in manuta sa le dea banii, ca sa vada de aproape ce inseamna saracia si o mana intinsa, iar cand am asistat la accidentul din aprilie, am pus-o sa se roage pt. cei 2 motociclisti raniti de pe sosea.Asa ca, fireste, s-a rugat si pt. pisica de la 2 Mai:, de data asta din proprie initiativa.
RăspundețiȘtergereAl doilea plan ar fi oarecum (desi termenul nu e cel mai potrivit) exterior: de la mersul regulat la biserica si Impartasanie pana la cititul rugaciunilor, cartilor religioase pentru copii, activitati care au o semnificatie religioasa (pregatirea pentru si participarea la un parastas, de pilda). Pentru ca nu am avut alta solutie in unele situatii, Mariuta a participat cu mine la spovedanie, asa ca are o imagine destul de bine conturata despre ce inseamna o spovedanie. Sunt multe de spus, dar si mai multe de facut... la acest capitol. Domnul sa ne lumineze pe toti sa ii crestem crestineste pe copilasii nostri si sa crestem si noi impreuna cu ei!
RăspundețiȘtergereMultumesc de invitatie!Eu desi inca nu am copilasi, deci as putea spune ca nu am experienta, am totusi o parere vizavi de acest subiect. Ma gandesc ca cel mai important, dupa mine, e ca mama sa aiba o viata duhovniceasca premergator nasterii pruncului. Viata si experientele copilasului incep si sunt inregistrare inca din burtica, de aceea cred ca de mare folos e ca mamica sa mearga cat e insarcinata la biserica, sa se roage, sa tina post, sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. De la Maica Siluana stiu ca unii copii "recunosc",dupa ce se nasc, vocea parintelui la a carui biserica a mers mamica si stau cuminti la slujbe.
RăspundețiȘtergereDoamne, ajuta!
multumesc de invitatie...pentru ca nu am copii, nu dau nici sfaturi...va doresc succes in indrumarea copiilor vostri...exemplul personal cred ca este cel mai bun...daca voi faceti ceea ce trebuie sa faca un bun crestin sunt convinsa ca si copiii vor face la fel...chiar daca nu imediat
RăspundețiȘtergereMultumesc si eu pentru invitatie. E greu uneori sa ai biserica in casa, dar nu-i imposibil.
RăspundețiȘtergerePe Maria am purtat-o in pantece cu Psaltirea langa mine in fiecare zi, din alte motive decat ravna mea si cred ca acest lucru se cunoaste la ea. Acum, la a doua sarcina nu mai am asa mult timp si nici motivatie atat de puternica, sper sa ma ierte Domnul.
Apoi am dus-o la biserica in fiecare duminica si sarbatoare, am impartasit-o, iar acum amana mancarea bomboanelor primite in biserica doar pentru ca vrea sa se impartaseasca. In fiecare seara spunem rugaciuni (stie Ingerasul de la 1 an si 8 luni), am invatat-o sa se inchine, sa sarute icoanele, aprinde lumanare la tataia Nicolae la adormiti din proprie initiativa la biserica, citim poezii religioase si incerc s-o invat importanta iubirii si a iertarii: ii cer iertare cand ii gresesc si ii cer sa-si ceara iertare cand greseste.
Mai departe stiu ca este sub acoperamantul Maicii Sfinte care o pazeste mai mult decat as putea eu.
A, si inca un lucru, posteste impreuna cu noi.
RăspundețiȘtergereSi eu am avut aceeasi problema acum cu al doilea copil in burtica, mai putin timp si ravna pentru rugaciune...
RăspundețiȘtergereDe la ce varsta posteste asta mica a ta si cum i-ai introdus obiceiul acesta?
Multumesc,
Alex
Alex, parintele mi-a recomandat sa posteasca de pe la un an, dar eu am alaptat-o pana la 2 ani fara o saptamana, asa ca a inceput sa posteasca de la doi ani. In Postul Pastelui a mancat doar mancare de post plus san (cat mai era)
RăspundețiȘtergerePrimul post pe care l-a tinut a fost cel al Adormirii Maicii Domnului din acest an. Atunci a fost simplu, manca ce ii dadeam si gata!Acum este mai greu pentru ca merge la cresa si nu pot controla ce mananca acolo, dar acasa mananca doar de post.
II explic ca tinem post si de aceea nu are acces la iaurt (pe care il iubeste), nu cred ca intelege mare lucru, dar accepta cu usurinta. Ea are o mare pasiune pentru masline, tofu, pasta de avocado, ciorbe de legume, mamaliga si nu se omoara cu laptele.
RăspundețiȘtergereCred ca mai mult ne trebuie noua curaj sa facem lucrul asta, decat lor putere sa posteasca.
Aş vrea să vă spun că eu am început această educaţie încă de pe când copilaşul meu se afla în burtică. Am găsit într-o carte o rugăciune pentru pruncul ce se află în pântecele mamei. Am continuat să mă rog pentru el şi după ce s-a născut, iar la momentul potrivit l-am botezat. De atunci, îl luam cu mine la fiecare Sfântă Liturghie de duminică, şi aveam grijă să îl împărtăşesc. Când a început să vorbească, l-am învăţat primele rugăciuni.Bineînţeles, acum ştie şi să se închine.
RăspundețiȘtergereSeara, nu adoarme fără să spună rugăciunea:
Îngeraş coboară lin
Lângă patul meu
Somn uşor tu să-mi aduci
De la Dumnezeu.
Să adorm pe braţul tău
Dulce drăgăstos
Până-n zori când m-oi trezi
Dintr-un vis frumos.
Ar fi bine să nu uităm, ca părinţi, un lucru foarte important. Copilul îl vede pe Dumnezeu prin părinţii săi. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune:
,, Într-o familie credincioasă, copiii vor descoperi rostul pentru care părinţii lor cred în Dumnezeu şi îi îndreaptă pe calea mântuirii. Câtă vreme sunt mici, copiilor li se pot spune lucruri frumoase despre Dumnezeu, care îi mişcă aşa cum îi mişcă şi poveştile. Dar cu trecerea vârstei copiii nu se mai mulţumesc doar să asculte, ei încep să observe. Şi spiritul lor de observaţie este foarte ascuţit. Degeaba li se spune că Dumnezeu este cel care aduce pacea, dacă îi văd pe părinţi că se ceartă. Degeaba li se spune că Dumnezeu iubeşte virtuţile, dacă îi văd pe părinţi plini de patimi, dacă ştiu că părinţii lor nu fac ceea ce îi învaţă pe ei să facă. A fi părinte nu este o meserie pe care o înveţi vrei nu vrei. A fi părinte este asemănător cu a fi preot: e ascultarea unei vocaţii, e răspunsul la chemarea Celui de Sus.”
Aşadar responsabilitatea noastră, a părinţilor este extrem de mare faţă de copiii noştri. Trebuie să ne gândim la faptul că un copil va trece prin multe în viaţă, nu ştim ce ispite va avea, dar poate că într-un moment de rătăcire îşi va aduce aminte de aceste clipe în care noi, părinţii, ne-am străduit să-l învăţăm dreapta credinţă. Poate tot pentru aceste clipe Dumnezeu se va îndura de el şi nu îl va lăsa să se piardă!
Pentru copii, părinţii sunt primele icoane, primul model. Şi asta ne face să ne gândim că trebuie să fim conştienţi noi înşine, că fără de Dumnezeu nu putem face nimic, după cum a spus şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.