joi, 15 octombrie 2009

Papanasi moldovenesti (Good Food)





Azi dimineata m-am trezit cu mare pofta de papanasi. Am incercat ceva diferit si ceva mai usor, dupa reteta prezentata in ultimult nr din Good Food.


Ingredientele necesare:


1 ou,

250 gr branzica de vaci (eu am folosit Milli, varianta grasa, este foarte gustoasa)

putina sare,

30 gr faina,

ulei.


Pentru servire: cca 200 gr de smanatana (eu folosesc, ca si la iaurt, Campina)

1 pastaie de vanilie, optional

dulceata sau gem.


Intr-un castron am batut putin oul, am adaugat branzica si praful de sare, apoi cele 30 gr de faina. Recomandarea din revista este sa nu ne lasam prada instinctului de a mai pune faina, va iesi grozav asa.


Apoi, cu mainile date prin faina, rulam compozitia intr-un sul cu diametrul de cca 3-4 cm. Acesta se aseaza pe masa (unde exista deja putina faina intinsa) si il taiem in felii, mie mi-au iesit cam 11. Le dam prin faina pe fiecare si le modelam in mana, astfel incat sa ia forma unor chiftelute usor aplatizate.


Se pun la prajit in ulei incins, intorcandu-le dupa cca 1 minut, deci atentie, trebuie sa ne miscam repede. Prind imediat acea culoare brun-aurie. Le scoatem pe hartie absorbanta.


Se servesc cu smantana (daca aveti si vanilie, amestecati semintele de vanilie cu smantana), si putin gem de ..gutui am pus eu.


Sunt excelente si merg grozav la micul dejun.


Ena

Un comentariu: