Film emotionant

Am vazut zilele trecute un film care mi-a atins inima si mi-a venit ideea sa inauguram pe blog o rubrica de filme dragi. Se numeste Black si este povestea unei fetite surde, oarbe si mute care nu reuseste sub nicio forma sa comunice cu parintii ei, sau ei cu ea. Are 8 ani si se poarta ca o salbatica. Tatal, care desi o iubeste, are o fire orgolioasa si aspra, nu mai rezista si vrea sa o trimita la ospiciu. La insistentele mamei accepta insa sa ii dea o sansa unui profesor pentru orbi si surzi, care soseste in casa si o intoarce cu susul in jos in incercarea de a ajunge cumva la sufletul fetitei. 

Povestea este foarte emotionanta, cum reuseste acesta usor usor sa-i transmita sensul cuvintelor, ca apa e apa, lingura lingura si mama mama. Iar progresele fetei sunt uimitoare, incalzita de dragostea si grija profesorului si a familiei reuseste sa invete nenumarate lucruri (de exemplu chiar sa danseze), si sa doreasca sa-si continue studiile la universitate. Astfel devine prima femeie cu astfel de dizabilitati acceptata la o facultate normala. 

Este foarte frumoasa si relatia de incredere si prietenie profunda care se leaga intre profesor si fata, care se vadeste si atunci cand profesorul, batran fiind, ajunge grav bolnav si este ingrijit tocmai de eleva sa. De fapt, ce mi-a placut mult este ca dragostea si devotamentul unuia pentru altul pot face minuni, si este un adevar pe care adesea il uitam.

In plus este si un film cu un substrat crestin, familia din film este credincioasa si apar numeroase sugestii la mantuire si lumina de care se vor bucura in Rai toti cei vrednici, chiar si cei orbi. Filmul are la baza o poveste reala (a profesoarei Anne Sulivan si a elevei Helen Keller), ceea ce il face in ochii mei si mai interesant. Este foarte bine jucat si filmat si il recomand cu caldura. Mai multe puteti citi aici. 

Hellen Keller impreuna cu profesoara Anne Sulivan (1888)

Alexandra