De pe la bunici

De cateva saptamani stam mai mult pe la bunici unde se afla si mamaia mea, adica strabunica lui Nectarie si a Mariei.

Daca vara trecuta povesteam despre mamaia la ea acasa, la curte, cu munca si iar munca, acum urmeaza un episod cu mamaia la bloc.

Cateva lucruri foarte importante am invatat din aceasta impreuna sedere:

Mai intai ca e un lucru nemaipomenit ca m-a crescut de la 2 la 5 ani, cata rabdare a avut!

Apoi ca e mai bine sa fii tanar cand ai copii mici. Nectarie, ca orice baietel de 2 ani jumate vorbeste tare, canta tare, nu-i tace gura cat e ziua si totul foarte foarte tare. Incepem sa invatam ce inseamna incetisor, dar mai mult de 1 minut nu poate vorbi asa. Eu si Cata ne-am obisnuit, dar la bunici aude foarte des, ba de la bunica, ba de la mamaia... vorbeste mai incet ca ma doare capul :)

Dupa aceea mi-am dat seama ca noi orasenii suntem asa de obisnuiti cu viata asta in cutiile de chibrituri incat abia daca o intelegem pe mamaia, care nu mai poate de dorul casei de la tara, al gainilor, al cateilor, al porumbului si al focului cu lemne. Desi viata la tara, acolo la ea, e mult mai grea, fara apa calda, cu foc cu lemne (deci adesea frig), munca si iar munca, tot acasa e mai bine... Draga mamaia, ma face sa-mi doresc o curte frumoasa unde Nectarie sa poata zburda in voie, fara sa auda mereu nu in jurul lui (dar cu centrala termica, asta e clar :).

Si un alt lucru:

Folositi bors la aluaturile de placinta (in loc de apa)! Este extraordinar! Nu stiu daca am redescoperit roata, dar mamaia mi-a sugerat acest lucru cand am facut placinta cu mere si intr-adevar a avut o textura grozava (si placinta nu are in niciun caz gust de bors).

Alexandra