miercuri, 28 aprilie 2010

Am primit un wrap!

Deoarece mi-am petrecut ziua de nastere in spital cu Maria, nu primisem inca niciun cadou de la dragii mei. Cum m-am intors acasa, vad ca Diana are o multime de reducerii de pret la slinguri si wrapuri... Mi-am zis: acum e de mine! Am convocat din nou consiliul familial si s-a aprobat ca drept cadou de ziua mea sa-mi aleg un wrap de la promotie.

Diana mi-a facut o surpriza si l-a livrat chiar mai repede decat ma asteptam si dupa ce am citit cu ochii mari instructiunile (care par foarte complicate) l-am incercat.

Ce minunatie! E grozav! Atat de comod, nici nu se compara cu slingul cu inele. Iti tine spatele si umerii mult mai bine, ai libertate absoluta a mainilor si copilul e practic imposibil sa alunece din el. Daca stiam cat e de usor sa-l folosesti imi luam unul chiar de la nasterea Mariei. M-au speriat insa toate acele notes cum ca te obisnuiesti greu cu el si trebuie sa inveti multe pana sa-l folosesti. Mie insa mi s-a parut foarte usor. Sigur, e ditamai cerceaful si cand il pui in parc atarna pe jos, dar ce conteaza and poti sa-ti cari copilul de 9 kg ore intregi, fara nicio durere. De data asta chiar nu exagerez, daca cu slingul ma mai intepa spatele, acum nimic!

Maria e foarte multumita, doarme in el ca un cocon, cand e treaza poate sa se uite in stanga si-n dreapta fara sa ma tem ca aluneca, e extrem de bine prinsa in wrap.

De aproape doua saptamani de cand il avem am mers in vizita pe la prieteni si mai des decat de obicei, mi-e mai mare dragul sa-mi pun wrapul si sa plec la drum cu un copil in el si celalalt de manuta.

Mi se pare cea mai buna inventie de la pampersi si batista sugarului incoace :)

Alex

Un comentariu:

  1. Ma bucur mult mult de tot ca va e bine cu el. Despre folosit insa, sa stii ca e un schepsis la mijloc :P E incomparabil mai usor de folosit cu un copil care isi tine cat de cat spatele, fata de un nou-nascut care tot aluneca. Si experienta cu slingul ajuta enorm, chiar daca pare cu totul altceva. Important e ca intra langa batista bebelusului care e fff tare :))) si ca va e bine cu el.

    Ti-am zis La multi ani? Daca nu, sper ca mai primesti :)

    RăspundețiȘtergere