Ea care dormea dusa de la 8 seara la 7 dimineata (doar cu o intrerupere de supt), s-a trezit la 1-2 ore sau mai des, si ziua nu se linistea decat cu sanul. Nici macar plimbatul in brate nu o linistea. Asta in conditiile in care aveam camera noastra si eu eram tot timpul cu ea incercand s-o impac.
Injectiile de la miezul noptii, intepatul pentru sange de mai multe ori, aerosolii cu adrenalina, lipsa plimbatului pe afara si locul nou o dadusera cu totul peste cap. Eram terminata, mai ales la gandul ca asa va fi si cand vom ajunge acasa.
Dar surpriza... La cateva ore dupa ce ne-am intors acasa (si un somn bun intre timp), Maria noastra zambea cu gura pana la urechi si chiuia. Era radioasa. Dupa doua nopti se intorsese la programul ei de somn normal, iar ziua era vesela si foarte interesata de tot ce se intampla in jurul ei.
Am rasuflat usurata si abia atunci am inteles cat de stresant a fost pentru ea spitalul! In plus am vazut ca si pentru un copilas de 5 luni nicaieri nu-i mai bine ca acasa :)
Asa ca am hotarat ca daca vom mai fi spitalizate vreodata, voi incerca sa fiu mai ferma cu doctorii, gata cu injectiile noaptea (caci de multe ori se poate, cu putina bunavointa) si orice interventie (in masura in care se poate) se va face la mami in brate.
Alex
Imi pare rau ca un sufletel atat de mic a trebuit s afaca cunostinta cu spitalul. Bine ca sunteti acasa acum. Ma bucur ca m-ai gasit. Nu pot spune decat ca ai o fetita extrem de norocoasa: purtata, alaptata, coosleeping...wow :X
RăspundețiȘtergereSi noi am tras vreo 3 saptamani in 3 spitale din tara. Ati fost norocoase cu asmenea tratatie.
Si eu ma bucur ca am descoperit blogul tau! Cat despre cat de norocoasa e Maria... nu o car in wrap cat de des s-ar cuveni (de lene...), am trecut-o in patutul ei (care e tot in camera mea) ca am vazut ca am cu cine :), dar macar alaptatul merge bine.
RăspundețiȘtergere