vineri, 16 ianuarie 2009

Ce este scoala de fapt? (I)


In ultima vreme am purtat discuitii cu o buna prietena si fosta colega despre ce a insemnat scoala pentru noi si cat de mult ne-a fost (sau nu) de folos.
Am ajuns la concluzia ca, cel putin pe mine, scoala m-a invatat extrem de multe lucruri nefolositoare si care nu-mi vor trebui niciodata. Mai mult, deoarece am fost o eleva constiincioasa am pierdut foartemult timp studiind si aprofundand lucruri absolut inutile pentru viitorul meu si complet nepotrivite cu felul meu de a fi. O multime de vreme risipita.
Apoi un alt lucru pe care l-am descoperit a fost ca educatia noastra s-a facut de fapt prin intermediul fricii: de nota, de lucrare, de ascultatul la tabla, de bac s.am.d. Si o mare presiune pusa pe umerii unor copii care nu o pot duce si deseori sunt doborati de ea.
Am invatat mult, cu teama, lucruri inutile, majoritatea teoretice, tehniciste, in detrimentul partilor practice, de care ma lovesc acum si pe care trebuie sa le iau de la zero. Degeaba stiam sa rezolv probleme sofisticate de matematica (oricum am uitat totul) daca acum, ca sotie si mama care-si ia in serios noua cariera, buchisesc tricotatul, gatitul si alte lucruri din sfera domestica, pe care nu le-am invatat la vreme si care in scoala romaneasca sunt foarte desconsiderate.
Sigur ca au fost si lucruri bune pe care le-am aflat din scoala si in fond, vrand nevrand sunt un produs al ei, totusi cred ca s-ar putea invata si altfel, oferind mai mult din ceea ce copilul chiar are nevoie si incercand sa strici cat mai putin. De as avea mintea de acum multe le-as face diferit, numai ca o mare problema o reprezinta chiar sistemul de invatamant, nu tine doar de alegerea copilului.

Asa ca nu mica mi-a fost bucuria cand am gasit mai multe articole pe internet (aici si aici) care abordau problema dintr-un punct de vedere asemanator cu al meu, si cu argumente solide. Voi reveni in curand cu un rezumat.

Alexandra

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu