Vine, vine primavara

Martisoaree Eugeniei s-au atasat foarte tare de o muscata verde verde, dar fara flori. Iata ce a iesit....

Alexandra

Can I live

Doua variante, la fel de emotionante...
Ena

Whitney Houston - Miracle (Pro-Life Song)

Inca o voce ce canta in apararea copiilor ne-nenascuti.

Ena

Rap Pro Life

Pentru toate viitoarele mamici.

Pentru mamici.


Eu am plans...

Ena

Dragobetele - urmatoarea intalnire (next meeting)

Iata-ma, bucuroasa de vizitatorii de sambata. Ma gandeam sa va anunt ca:

Urmeaza Targul de Dragobete, sarbatoarea dragostei la romani, ce se tine sambata si duminica la Muzeul Satului, intre orele 10-17. Ma gasiti in gospodaria Stanesti (in stanga scenei) langa o frumoasa caruta taraneasca. :)

Ce este dragobetele?

Fiu al Babei Dochia, 'Dragobetele' era sărbătorit pe 24 februarie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Probabil că 24 februarie însemna pentru omul arhaic începutul primăverii, ziua când natura se trezeşte, ursul iese din bârlog, păsările îşi caută cuiburi, iar omul trebuia să participe şi el la bucuria naturii.
Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş, un neastâmpărat şi un năvalnic. Preluat de la vechii daci, unde Dragobetele era un peţitor şi un naş al animalelor, românii au transfigurat Dragobetele în protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, aşa cum şi păsările "se logodesc" în această zi.

Cate ceva de pe la Muzeul Satului:

sambata dimineata, asezand felicitarile si altele, in lumina soarelui.

Lucrarile colegei mele de taraba, Marie-Jeanne. Judecand dupa fotografie, tin sa spun ca sunt mult mai placute ochiului in realitate.


Taraba in plina activitate negustoreasca. :)

Sa ne revedem, speram cu mai multa caldura si soare w-endul viitor.
Sa aveti o saptamana frumoasa.

Ena

O minune a Sfantului Ierarh Nectarie din Eghina

Saptamana aceasta Nectarie a implinit 1 an si jumatate si eu m-am hotarat ca daca tot avem acest blog, sa povestesc un pic despre nasterea lui si mai ales despre ajutorul dat de Sfantul Nectarie. Desi e poate o poveste care nu infatiseaza nimic cutremurator, cum sunt nenumaratele marturii ale bolnavilor de cancer, ale celor vindecati in chip minunat de Sfantul, socotesc ca n-ar trebui marturisite numai minunile “mari” asupra trupurilor si sufletelor crestinilor apasati de diferite neputinte sau pacate, ci si acelea care vadesc deosebita atentie si ocrotire din partea lui pentru oamenii care ii cer cu credinta si nadejde sprijinul in tot locul.

Dupa casatorie sotul meu si cu mine ne doream mult un copilas, dar Dumnezeu parca nu vroia inca sa ne asculte dorinta, fie pentru ca nu eram pregatiti, fie pentru oaresce pricina nestiuta, fie pentru ca pronia Lui socotise altceva. Nu aveam probleme de sanatate, dar pruncul mult dorit intarzia sa apara. Stiam ca Sfantul Nectarie era cunoscut ca cel care daruieste atat nastere de prunci, cat si usurare de durerile nasterii. Ne-am adus aminte de multele marturii ale mamelor care nascusera foarte usor chemand pe Sfantul, si de pruncii care ii poarta numele si sunt astfel ocrotiti de binefacatorul lor. Am mers cu acest gand mangaietor si cu nadejde pentru a doua oara in insula Eghina, in luna septembrie a anului 2006, participand, spre marea noastra bucurie, la slujba arhiereasca de pe 3 septembrie, care aminteste de dezgroparea trupului Sfantului si vadirea sfinteniei sale. Ne-am rugat Sfantului, cu mare incredere nu in rugaciunile noastre, ci indeosebi in rugaciunile mijlocitoare ale parintelui duhovnic. La scurta vreme dupa intoarcerea in tara, in luna noiembrie a aceluiasi an, luna in care e praznuit si Sfantul, am aflat cu nespusa bucurie ca eram insarcinata. Dupa ce am stiut ca va fi un baiat, ne-am gandit sa-i multumim Sfantului Nectarie numindu-l Nectarie.

Procesiune cu moastele Sfantului Nectarie in ziua praznuirii aflarii lor (3 septembrie)

Sarcina a decurs cu bine, am citit impreuna cateva luni acatistul Sfantului Nectarie, mergand si regulat la slujbe. Ajutorul sau s-a vadit din nou in momentul nasterii cand ajungand la spital am fost coplesita de intensitatea contractiilor. Cu toatea aceste incercam sa ma rog Sfantului sa nu ma lase si cu sinceritate pot spune ca am simtit intarirea sa: tot timpul nasterii durerile, desi prezente, au fost suportabile si am avut un sentiment de incredere si nadejde ca totul va fi bine, cum nu mai simtisem pana atunci. In acelasi timp, fara ca eu sa stiu, sotul si doi prieteni dragi citeau acatistul Sfantului in biserica maternitatii Polizu. De indata ce au terminat rugaciunea si au urcat in spital au aflat ca tocmai nascusem cu bine pe baietelul nostru. A fost o nastere foarte scurta, de vreo 5 ore, ceea ce este destul de rar la prima sarcina (mai ales fara ajutorul medicamentelor). Pentru toate acestea simt ca trebuie sa ii multumesc Sfantului Nectarie, care nu trece cu vederea nicio cerere, cat de mica si neinsemnata, din partea celor ce au nevoie de el.

Acestea sunt cele cateva cuvinte despre binecuvantarile Sfantului fata de noi pacatosii, cu simtamantul si rugaciunea ca si sufletelul nostru Ioan Nectarie sa fie pururea ocrotit, nesocotindu-se nevredniciile si pacatele noastre cele multe, ca sa strigam cu o inima:
“Bucura-te, dezlegare a pantecelor neroditoare,
Bucura-te, ca usurezi durerile nasterii, cand mamele te cheama in ajutor,
Bucura-te, vazandu-i pe pruncii care primesc la botez numele tau”.

Alexandra

Despre dragoste, cu adevarat

De curand am citit din "Manualul de iubire", scris de parintele Filothei Faros. Atat stilul clar si dezinvolt al parintelui, cat si cele dezbatute de acesta pe marginea dragostei, mi-au scos in evidenta cateva lucruri anormal intelese despre dragoste in zilele noastre.

Este vorba, in primul rand, despre conceptia noua (dar foarte repede inradacinata) masculin-provocatoare (sexualizata) a dragostei.
Educatia sexuala predata in scoli nu face decat sa intareasca si sa perpetueze aceasta intelegere exacerbata a "iubirii", astfel ca tinerii (chiar copiii) sunt "instruiti" mecanicist, doar cu partea fiziologica a ei, vorbindu-se indeosebi despre fecundari, ovule, spermatozoizi, boli cu transmitere sexuala si, mai rau, despre prezervative, anticonceptionale.

Parintii sunt, uneori, cei la care se apeleaza pentru intregirea pachetului de informatii si, de multe ori, aceasta discutie se sfarseste cu o suma de bani pe care baiatul o va folosi pentru a pune si in practica cele invatate.

S-a ajuns ca dragostea in zilele noastre sa fie confundata cu un act fizic la care trebuie sa se ajunga negresit si cat mai rapid. Revistele pentru doamne dau seturi intregi de reguli, informatii si sugestii despre cum acestea ar trebui sa arate, sa se imbrace si ce sa faca in prezenta unui barbat.

Domnii se lasa (sau nu) prinsi in acest joc de imagini si cuvinte, ocupandu-se si ei de partea lor, platesc bautura servita, fac cadouri, plimba cu masina, etc.

Dupa toate aceste tatonari, se ajunge la un act sexual pentru detensionarea unor organe, apoi se trece mai departe. Fie la somn, fie la o casatorie incropita pe false motivatii. (Femeile sunt multumite de faptul ca sunt ingrijite financiar, iar barbatii satisfacuti sexual.)

Intr-o astfel de relatie dispar repede (pentru ca celalalt a fost cucerit) momentele de tandrete, de joc, de reala intalnire a celor doua persoane. Fiecare dintre cei doi isi continua viata, ea in bucatarie, el la serviciu. Ramane nevoia de a avea tandrete si ea se realizeaza, cateodata, in afara casniciei.
Si asa se ajunge intr-o situatie cunoscuta poate tuturor, o situatie cu care ne-am familiarizat si pe care am acceptat-o ca pe ceva iminent, situatie care da nastere multor nelinisti interioare.Ceva este clar. Orice tip de profesor in domeniu poate invata despre dragoste numai ceea ce el a trait si nu ceva ce a citit sau aflat.. Astfel ca profesorii nostri de acum, ei insisi avand trairi de "insi marunti plimbareti prin viata" si poate pentru ca "misery loves company" propavaduiesc mai departe si confirma conceptia masculin-provocatoare a dragostei.

ALTERNATIVA (Normalitatea)

Parafranzand un personaj al lui Cehov, ma intreb si eu: cum am putea face sa schimbam ceva? Pornind macar de la copiii nostri, daca nu chiar de la noi.

De mici le spunem copiilor in parc "nu-l atinge pe cutare". Cu siguranta ni s-a intamplat sa observam comportamentul spontan pe care il au copiii intre ei: se imbratiseaza, se iau de manuta chiar daca nu s-a mai vazut pana atunci. (De curand mi s-a intamplat sa gasesc in parc o pereche cunoscuta public (si foarte constienta de asta), impreuna cu fiul lor de cca 2 ani jumate. Pe cand parintii acestuia ignorau prezenta oricui, fiul lor a venit la Anastasia si a mangaiat-o pe fata. Foarte frumos.) Ei au o sinceritate si o atitudine corecta fata de dragoste. Nu au tipare de urmat, nu au seturi de reguli.. Sunt naturali.

Oprelistile parintesti se intiparesc in sufletul copilului. "Nu-l atinge pe cutare" va insemna pentru ei ca atingerea este rea, gresita. Orice curiozitate a copilului se va transorma in frustrare mai tarziu.

Unii parinti evita orice contact fizic in prezenta copiilor: nu se tin de mana, nu se imbratiseaza ca sa nu transmita copiilor un mesaj gresit. Ei confunda, prin aceasta conceptie nou instaurata, dragostea cu voluptatea.

Stiati ca exista studii medicale demne de crezare care spun ca imbratisarea unui nou-nascut poate stabili daca acesta traieste sau moare?

Este normal ca sentimentele de prietenie, de iubire sa se concretizeze si trupeste intr-un anumit fel. Tinerea de mana a prietenului, imbratisarea lui sunt normale si numai o minte pervertita le poate intelege altfel.

Pietismul este unul dintre factorii care au dus la sexualizarea trupului. Totusi, absenta fizica a celuilalt in viata noastra nu duce decat la coplesire de vinovatii, nevroze si alte lucruri nedorite.

Iata elemente biblice care sustin nevoia fireasca de a exista contacte fizice intre prieteni: iubitul ucenic al lui Hristos, Ioan, cade la pieptul Invatatorului in timpul Cinei celei de Taina.

Maria Magdalena, "aducand un alabastru cu mir, si stand langa picioarele Lui inapoi, plangand a inceput a uda picioarele Lui cu lacrimi si cu parul capului ei le stergea, si saruta picioarele Lui, si le ungea cu mir." (Luca 7, 37-38) Iar atunci cand Simon Fariseul s-a scandalizat de aceasta Iisus ii spune de fata cu toti "Am intrat in casa ta si sarutare tu nu mi-ai dat."

In Fapte (20, 37-38), efesenii isi iau ramas bun de la Apostolul Pavel din Milet "cazand pe grumajii lui Pavel, il sarutau pe el."

Ioan Hrisostom spunea: "toti cei prezenti cuprindeti-va, imbratisati-va, sarutati-va, bucurati-va impreuna".

Iata exemple de dragoste adevarata, nesexualizata, nepervertita.
Exista o opinie generala ca barbatul are nevoie sa galopeze spre o implinire fizica rapida. Adevarul este ca si barbatul si femeia "simt nevoia profunda de un cuvant afectuos, de o mangaiere delicata si, in primul rand, de linistea necesara de a se bucura de caldura prezentei celuilalt pentru o perioada cat mai lunga de timp" in nemiscare, fascinati de vederea celuilalt fata catre fata.

Cucerirea celuilalt nu inseamna a-l avea in proprietate, ci trebuie sa insemne bucuria unei continue cautari si incercarea de a-l intalni cu adevarat!

Am scris mai mult decat imi propusesem, dar inchei cu aceste descrieri pe care parintele le-a sustras din Romeo si Julieta lui Shakespeare si care mi se par a descrie foarte bine diferenta dintre cele doua conceptii despre dragoste.

Mercurie il ispiteste pe Romeo, povestindu-i despre Rozalina, o mai veche iubire de a sa. Iata ce spune:"Te implor pentru ochii luminosi ai Rozalinei, pentru fruntea ei inalta, pentru buzele rosii, pentru soldurile ei pline de viata si pentru alte locuri frumoase..."

Romeo insa, cu adevarat indragostit de Julieta, foloseste un alt limbaj :"Ea invata tortele sa straluceasca, atarnand imi pare, de obrazul noptii ca o piatra scumpa la urechea unui etiopian. Frumusete prea bogata spre a fi purtata, si prea scumpa pentru tot pamantul."


Eugenia

Supa crema de legume cu smantana

Supa crema e una din mancarurile preferate ale familiei noastre si cum a fost harti toata saptamana, am incercat sa prepar de dulce. Si intr-adevar supa este si mai buna asa.

In principiu am folosit ce aveam prin casa:

3 cartofi mari

1 morcov mare

1 ceapa

50 g unt

150 g smantana

sare

marar

Am fiert legumele, le-am scurs (si am pastrat apa). Am adaugat peste ele untul si smantana si le-am pasat bine la blender. Am adaugat sare, mararul tocat marunt si o parte din apa, cat sa ramana o crema.

Se poate servi cu inca si mai multa smantana si cu crutoane (dar eu nu am mai avut rabdare si de ele).

Alexandra

Martisoare - de vanzare sambata, 14.02, Muzeul Satului

Astept sa ne intalnim sambata, 14.02, la Muzeul Satului.

La taraba avem: martisoare, felicitari de primavara, indragosteala si altele.

Cu nerabdare, Ena

Piure de spanac (cu lapte)

Cum Nectarie nu mancase deloc spanac dupa intarcare am zis sa incerc o reteta pe care nu o mai facusem, cu lapte.

Avem nevoie de:

1 kg spanac (eu am folosit congelat)
2 linguri ulei de masline
1 ceapa
150 ml de lapte
sare
marar

Se pune la fiert spanacul in apa cu sare si se lasa 20 de minute, dupa care se scurge (daca e proaspat se si toaca). Se pastreaza din apa in care a fiert o cescuta.

Ceapa se taie marunt si se caleste usor intr-o tigaie de teflon (fara a folosi ulei). Se adauga apoi uleiul si zeama pastrata si se lasa la fiert cateva minute.

Dupa aceea se adauga spanacul si laptele, se amesteca incontinuu, se mai da intr-un clocot, se potriveste de sare si se adauga mararul tocat.

E foarte bun si Nectarie a mancat cu placere. Se poate servi cu o omleta preparata in tigaia de teflon (fara a folosi ulei).

Alexandra

Mere umplute la cuptor

La intalnirea de saptamana aceasta am ales sa facem ceva mai usor, sub influenta unor poze foarte apetisante de aici.

Pentru mere coapte umplute am avut nevoie de:

10 mere

3 linguri de zahar vanilat

1 lingura de scortisoara

3 linguri de dulceata

100 g de nuci

Se indeparteaza cotorul marului, fara a il gauri de tot (cum din gresala am facut noi)

Se umple interiorul cu zahar amestecat cu scortisoara, nuci si apoi dulceata. La sfarsit se adauga o nuca care sa tina inauntru toata compozitia.

Se pun intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se dau la cuptor 30-40 de minute sau pana cand intra furculita in ele cu usurinta.

Alexandra si Eugenia

Cum ii introducem pe copii in credinta ortodoxa?

Am gasit aici o propunere interesanta a unei mamici ortodoxe din America care incearca sa adune intr-o carte sfaturi practice de la parinti ortodocsi despre cum sa iti cresti copiii in credinta ortodoxa, dar in acelasi timp fara sa ii alienezi de lume.

Asadar mi-am propus sa adun o lista cu ce am mai vazut pe la prietenii mei si cu ce facem noi deja pentru copiii nostri. Pentru inceput ne referim la copilasi pana in 2 ani, caci in aceasta lume ma invart deocamdata.

* ii impartasesc in fiecare duminica si in sarbatorile cu cruce rosie

* cand ii duc la culcare le spun o rugaciune si ii inchina

* inca de cand sunt foarte mici ii familiarizeaza cu icoanele si incearca sa-i invete cum sa le sarute. Unii copilasi pe care ii cunosc au invatat sa sarute icoanele de pe la 10 luni, inainte chiar de a-si saruta parintii. Lui Nectarie (1 an jumate) ii place acest lucru foarte mult si deseori in timpul zilei ne roaga sa-l luam in brate si sa sarutam icoanele impreuna. De aceea, i-am lipit de frigider (la inaltimea lui) o icoana pe hartie (ca altfel rupe orice ii cade in manute), pe care o poate privi si saruta de cate ori doreste.

* ii duc la biserica in fiecare duminica si de sarbatori, inca de cand sunt de 2-3 luni. In general parintii stau cu copiii inauntru cat de mult rezista acestia, unii mai mult iar altii mai putin. Umbla vorba prin popor ca pe copii mici n-ar trebui sa-i iei la biserica, ca se plictisesc si oricum nu inteleg nimic, si mai mult ii impiedica pe parinti sa fie atenti la slujba, ba si mai mult ii deranjeaza pe cei din jur. Totusi, din experienta mea, am observat ca Nectarie, care este un copil extrem de activ si jucaus, reuseste sa stea linistit 15-20 de minute in timpul Liturghiei (in bratele tatalui sau), fara a vorbi sau a se foi. Cand nu mai poate, ies cu el din biserica si ramanem sa ascultam slujba din curte. Uneori facem cu schimbul, intru eu si sta tata cu el. Asa reusim sa ne bucuram cu totii de Liturghie, chiar daca mai putin timp, dar poate mai cu folos. Cred ca atunci cand apar copiii este nevoie de un pic de sacrificiu: chiar daca nu mai poti sta la Liturghie ca altadata, merita daca ii poti face si pe copilasi partasi unui lucru atat de frumos. Poate nu inteleg ce se intampla acolo, dar cu siguranta simt prezenta lui Dumnezeu si se impartasesc de ea, si lucrul aceasta le este de mare folos. Cat priveste faptul ca ii pot deranja pe ceilalti, cred ca trebuie sa existe un pic de intelegere, pana la urma porunca dragostei se aplica si asupra parintilor care incearca sa-si creasca copiii in sanul bisericii, chiar cu participarea la slujbele acesteia.

* in timpul saptamanii copiii sunt dusi la biserica chiar zilnic uneori, mai ales acolo unde se afla una in apropiere. Aceasta devine un ritual, ca mersul in parc si este asteptat cu bucurie de copil.

* copiii sunt inchinati inainte si dupa fiecare masa.

* sunt invatati inca de micuti sa-si faca semnul crucii sau macar sa incerce, ceea ce le provoaca o mare bucurie ca orice alt lucru nou si frumos pe care reusesc sa-l invete.

Stiu ca la aceasta varsta copiii nu inteleg toate aceste lucruri, cel putin nu rational, dar cred ca ei simt mult mai multe decat ne dam seama. Si ca in mod tainic rugaciunile Liturghiei, apropierea icoanelor si a bisericii, semnul crucii lucreaza in inimile lor si pun inceput bun vietii lor de crestini. Cred ca este bine si necesar ca cei mici sa fie familiarizati cat mai mult (dar intr-o mod firesc si nu impus cu forta) cu elementele credintei ortodoxe, ca usor usor sa ajunga sa o indrageasca si sa o imbratiseze din toata inima cand vor creste.

As vrea foarte mult sa stiu ce mai fac mamele pentru copiii lor in aceasta directie, asa ca daca aveti idei noi va rog sa ne scrieti.

Alexandra

Felicitare despre viata Sfantului Nectarie

Am gasit aceasta frumoasa felicitare video pe un blog ortodox, m-a bucurat mult mai ales ca Sfantul Nectarie are in grija familia noastra si nu ne-a lasat vreodata la nevoie. Este realizata de o manastire din Liban care mai are pe site-ul sau si altele, foarte interesante. Mi se par o minunatie pentru copiii care usor usor incep sa invete cate ceva despre credinta ortodoxa.

Alexandra

Cheese cake

In sfarsit dupa aproape 2 luni am reusit sa ne unim fortele si sa gatim din nou impreuna. Si fiindca a fost o zi de sarbatoare am ales sa preparam aceasta delicioasa prajitura cu branza si alune.

Am avut nevoie de urmatoarele:

Pentru blat:
3/4 cana biscuiti graham
1/2 cana alune rumenite si maruntite
1/4 cana zahar
1/2 cana unt topit

Pentru crema:
250 g branza dulce
400 ml lapte condensat
3 oua

Pentru topping:
1/2 cana frisca
1/2 cana zahar
1/2 cana alune taiate

Se amesteca bine biscuitii maruntiti, alunele taiate, zaharul si untul topit si se tapeteaza o forma de prajitura.

Se amesteca foarte bine branza dulce, laptele si ouale. Se toarna peste blat. Se da la cuptor 1 ora sau pana cand se incheaga bine mijlocul prajiturii. Dupa ce s-a rumenit se da la rece si se taie cand s-a racit bine altfel blatul se va sfarama.

Se amesteca frisca cu zaharul si se fierb cateva minute intr-un ibric pana se topeste bine zaharul si se leaga compozitia. Se adauga alunele maruntite si dupa ce se raceste se decoreaza prajitura.

Este extrem de buna si satioasa.

Alexandra si Eugenia

Fular usor de tricotat

Am gasit aici un model frumos de fular, recomandat ca usor. Am purces la lucru cu bucurie si iata rezultatul. Modelul e intr-adevar simplu daca iti intri in mana.

Se monteza pe andrele ochiuri multiplu de 2 + 1

R1: se tricoteaza pe fata

R2: 1 oc fata/ 1 oc dos

R3, R5, R7, R9: se tricoteaza pe fata

R4, R6, R8, R1o, R12: se repeta R2

R11: primul oc (dupa cel trecut pe andrea) se tricoteaza pe fata, * se face un jeteu, se tricoteaza 2 oc impreuna * si se repeta * * pana la sfarsitul randului

Alexandra

Placinta cu mere

Placinta cu dovleac a Eugeniei mi-a facut o pofta uriasa sa pregatesc si eu una, dar cum nu prea imi place dovleacul am ales merele. Am folosit reteta de aluat de aici cu singura exceptie ca in loc de margarina am pus unt si am adaugat 50 g de zahar in aluat.

Dupa care am calit 1 kg de mere rase pana cand au devenit sticloase, le-am amestecat bine cu 150 g de zahar si cu 2 lingurite de scortioara si am umplut placinta. Am dat la cuptor 20 de minute si gata! Tare buna si sanatoasa, asa ca o pot mana si copilasii.


Alexandra

Placinta cu dovleac

Atunci cand eram mica placinta mea preferata era cea de dovleac. In orice sezon m-ai fi intrebat ce dulce prefer, n-as fi uitat gustul inconfundabil al placintei cu dovleac a mamei. Acum doua seri am indraznit sa incerc varianta mea.


Asftel ca, pentru aluat, am folosit:

375 gr faina
1 pach margarina unirea (specific asta, pentru ca cineva a incercat cu un tip de margarina straina si nu i-a iesit aluatul) taiata feliute
4 linguri apa
3 linguri ulei
1 lingura otet (de mere)

Ingredientele se amesteca pana cand compozitia se desprinde de pe mana. Cand am format o bila de aluat o invelim in folie alimentara si o dam la rece.
Acest aluat este grozav si pentru placinta cu mere, cat si pentru cea cu branza (dulce sau sarata).
Se face foarte usor si nu are secrete, reuseste de fiecare data. :)

Bun, acum compozitia de dovleac. Eu am pus aici, cam:

1,5 kg de dovleac curatat
6 linguri de zahar
jumatate de lingurita de scortisoara
2 pliculete zahar vanilat

Dovleacul se da prin razatoare si se pune intr-o cratita cu fundul mai lat impreuna cu zaharul si se da la foc. Se caleste timp de 10 minute, amestecand. Spre sfarsit se adauga scortisoara si zaharul vanilat. Se amesteca din nou.

Cand e gata, se intinde aluatul impartindu-l in doua buncati inegale. Cea putin mai mare se va pune la fundul tavii cuptorului(dupa ce am tapetat-o cu hartie de copt). Deasupra se pune dovleacul, urmat de coca ramasa, intinsa si ea. Chiar daca nu ne ajunge coca pentru a doua foaie pe toata suprafata dovleacului, nu este o problema.

Se da la cuptor, la foc potrivit, pana cand este usor rumenita deasupra.

Pofta mare!

Eugenia

Cat de mult ne dedicam copilului?

Am citit aici un articol interesant despre consecintele unei prea mari preocupari pentru cresterea copiilor. Autoarea, Jean Liedloff, a facut cercetari asupra felului in care sunt crescutii copiii atat in societatea occidentala cat si in anumite triburi indiene din America de Sud. Desi la inceput nu imi suradea ideea bunului salbatic care isi creste copiii mai bine decat noi oamenii civilizati, trebuie sa recunosc ca observatiile lui mi s-au parut extrem de relevante.

Se pare ca in triburile studiate copiii sunt crescuti intr-o maniera mai lejera, fara a li se dedica foarte multa atentie, dar in acelasi timp si fara a-i neglija. Copiii petrec cea mai mare parte a timpului in jurul adultilor, urmarindu-i pe acestia in timpul activitatilor zilnice, ajutandu-i dupa puteri si in restul timpului jucandu-se cu altii copii. Cand nu pot merge inca, sunt purtati tot timpul in spate, fiind inca de mici partasi la toate actiunile pe care le vor face ei insisi cand vor creste.
In vreme ce, in lumea noastra, copiii devin adesea centrul vietii unor parinti care, in incercarea de a nu-i neglija, au trecut in extrema cealalta, devenind prea axati pe presupusele nevoi ale copiilor. Adesea parintii moderni isi asaza pruncii intr-un patut si de acolo se joaca cu ei, le vorbesc sau ii admira. Chiar cand incep sa mearga, copii raman in centrul atentiei, parintii jucandu-se cu ei sau vorbindu-le, dar intr-o maniera care accentueaza aceasta separare copil-adult: copii cu jocurile, adultii cu treburile; cele doua nu trebuie sa se intersecteze. Surprinzator pentru parinti, copiii nu sunt totusi multumiti cu acest tratament si ajung adesea sa planga, sa faca scene si sa tipe aparent fara motiv, sa nu-i mai multumeasca nimic. Cei mai nemultumiti devin cand intr-un final parintele vrea sa faca si altceva decat jocul cu pruncul, sa-si indeplineasca de exemplu treburile zilnice.

Autoarea articolului gaseste problema in tocmai faptul ca in loc sa fie facuti partasi activitatilor adultilor, copii sunt izolati intr-o lume a lor, in care parintele este un partener de joaca full-time si care trebuie chiar sa ceara permisiunea pentru a intreprinde alte activitati. Solutia propusa ar fi: parinti vedeti-va de treburile voastra cand sunt de facut, lasati-l pe copil sa va observe la treaba in vreme ce ii oferiti suficiente lucruri cu care sa se poata tine ocupat cat dumneavoastra lucrati.
Parintii se straduiesc prea mult sa-i multumeasca pe copii, atat de mult incat nici nu realizeaza ca acestia nu au nevoie de asa de multa stimulare si atentie, cat de exemplul concret al unui adult care isi indeplineste activitatile zilnice (asa cum va face si copilul cand va creste). Autoarea accentueaza faptul ca un copil are o inclinatie naturala catre observatie si imitatie si aceasta inclinatie e implinita cel mai bine prin observarea parintilor sai in conditii de viata normale, si nu prin joc copilaresc cu un adult. El este de parere ca atunci cand un adult se intrerupe mereu din lucru pentru a raspunde oricarui capriciu al copilului, transmite de fapt mesaje cum ca nu ar stii de fapt ce e de facut, ca nu e stapan pe situatie, ba mai mult ca ar astepta indrumari de la micutul de 2-3 ani, care dimpotriva se asteapta ca parintele sa fie calm, competent si cat de cat sigur pe sine. Articolul ofera cateva exemple care ilustreaza aceste afirmatii. Concluzia este ca parintii ar trebui sa aiba controlul asupra copiilor, control inteles nu ca o autoritate exacerbata, ci doar ca ceva firesc cand vine vorba de cine trebuie sa ia deciziile intr-o famile cu copilasi de varsta mica. Copiii au nevoie sa fie permanent reasigurati ca parintele stie ce e de facut, iar cand acesta este nesigur si ii ofera prea multa libertate (de care micutul nu se poate inca folosi), copilul il va provoca prin orice mijloace pana la restabilirea ordinii firesti.

Deseori vad in jurul meu parinti nemultumiti de copii lor, desi afirma ce le ofera acestora totul. Sunt parinti care se considera obositi, epuizati de ingrijirea copilului, care se simt constransi sa ii acorde acestuia toate resursele lor de timp si atentie, si se mira totusi de ce el nu este un mielusel, ascultator si fericit. Cunosc mame care gatesc doar pe fuga (sau cand copilul doarme), deoarece nu vor sa faca aceasta cat copilul se joaca prin preajma lor in bucatarie (daca se loveste? daca strica ceva?!) sau petrec toata ziua jucand-se cu acesta in camera lui. Tot programul familiei este centrat in mod excesiv in jurul copilului, pana ce el devine usor usor un mic tartor care dicteaza viata celor doi adulti.

Nu sunt de parere că viata de dinaintea nasterii unui copil poate continua neschimbata dupa venirea acestuia. Dar nicio schimbare radicala nu mie se pare la locul ei. Din experienta am gasit concluziile autoarei foarte relevante: e mai placut atat pentru mame cat si pentru copii sa fie parte unui program zilnic normal, punctat si de joculete, dar mai ales de activitati firesti de-ale adultilor. In acest fel si copilul invata cate ceva si isi dezvolta spiritul de observatie, de imitatie si de independenta si mama are mai multa libertate sa faca si lucruri necesare, dar si unele dragi sufletului, fara sa simta ca pruncul ii acapareaza in mod nedrept toata viata. Cred ca aceasta e o solutie echilibrata, care face loc si bucuriei de avea mai multi copii.

Alexandra

Mamaliga cu branza la cuptor

Eugenia a venit cu ideea sa adaugam o rubrica cu retete pe care le pot gusta si copilasii nostri.

Ce inseamna pentru mine o reteta buna si pentru copii:

-contine fie legume, de toate felurile, fie pui, vita sau peste, fie oua si lactate.

-nu are nimic prajit in ea, de preferinta nici macar ceapa calita

-nu contine condimente (de la piper la celebrul Delicat)

-nu foloseste margarina, ci doar ulei vegetal sau unt

Cam acestea sunt criteriile mari. Sigur, pediatrii din toata lumea vor mai adauga cateva interdictii, dar eu una incerc sa pastrez cat de cat un echilibru.

O reteta pe care am gatit-o pentru Nectarie de cand mananca si el binisor a fost aceasta, e gustoasa si usor de facut.

Avem nevoie de:

500 g malai

700 g branza mai nesarata

300 g iaurt

150 g smantana

50 g cascaval

2 oua

o legatura de marar

sare

Mai intai se pregateste o mamaliga moale, fierband malaiul in 1,5 l de apa cu sare (eu una nu stau sa o mestec 20 de minute ca la carte, o pun la fiert intr-o oala teflonata si mai mestec din cand in cand sa nu se lipeasca prea tare).

In timp ce fierbe mamaliga, pregatim compozitia. Se rade branza, se fierb ouale tari, se curata de coaja si se taie felii, separat se rade si cascavalul, se toaca marunt mararul.

Ungem o tava cu ulei in strat foarte subtire si turnam jumatate din mamaliga. Se acopera bine toata suprafata, dupa care punem in straturi: branza, mararul, iaurtul, restul de mamaliga, smantana si cascavalul.

Se da la cuptor sa se rumeneasca si se serveste calda cu iaurt.

Alexandra

Ce este scoala de fapt? (II)

Am promis ca revin cu un rezumat al unui articol foarte interesant despre cat de utila este in fapt scoala.
Articolul incearca sa puna sub semnul intrebarii cateva ideii despre scoala considerate ca de la sine intelese:

1) Şcolarizarea este singurul mod de a primi educaţie de calitate.
2) Şcolarizarea este singurul mod în care copiii învaţă să socializeze corect şi sănătos.
3) Şcolarizarea este singura bază solidă, fără de care nu poţi avea succes în viaţă în societatea noastră.

Prima afirmatie vrea sa induca oamenilor ideea ca nimeni nu este capabil să îi înveţe pe copii ceea ce au nevoie să ştie, în afara unor specialişti autorizaţi, care nu sunt de găsit decât în şcoli. Ceea ce inseamna ca toti copiii ar avea nevoie să ştie neapărat tot ceea ce conţine curriculum-ul unic emis de către stat; profesorii din şcoli ar fi “specialişti” atât în domeniul pe care îl predau cât şi în diverse metode de predare; altă cale nu există, sau este mult inferioară.

Dar, asa cum mi-am dat si eu seama din propria experienta copiii nu au nevoie să ştie tot ceea ce se predă acum în şcoli. Dupa cateva saptamani sau luni, marea majoritate a informatiei se uita! Deseori se invata doar pentru a reproduce informatiile la o eventuala testare si cand aceasta a trecut, se sterg cu totul.

Foarte multi sunt de parere (mai ales parintii sau tocilari cum am fost si eu :) ca memorarea a tot felul de lucruri este importantă pentru dezvoltarea creierului sau pentru păstrarea lui activă. O idee nu numai greşită, dar chiar contrazisă de cercetările recente: memorarea de informaţii fără o motivaţie interioară, cu efort, inhibă curiozitatea naturală care ne face să învăţăm cu plăcere.

In scoala se memoreaza enorm. Intr-adevar, este nevoie de o educaţie elementară care trebuie să includă cititul, scrisul şi socotitul, ceva din istorie, geografie, biologie şi tot aşa. Dar gradul de specializare la care se ajunge în şcoli în fiecare dintre aceste domenii este mult exagerat.

In plus, statul porneste de la ideea ca toti copiii au nevoie, ba chiar trebuie, să înveţe exact aceleaşi lucruri, ceea ce este cu totul gresit; oamenii sunt foarte diferiti, ce-l intereseaza pe unul, pe altul il lasa complet rece. In afara anumite elemente de baza, pe care toti ar trebui sa le stie cat de cat, fiecare ar trebui lasat sa aleaga ce anume vrea sa studieze, in functie de interese si aptitudini.

Ceea ce este uşor de văzut însă, este că motivaţia interioară este cea care contează de fapt întotdeauna. Ceea ce ţi se impune poate părea să aibă rezultate pe termen scurt. Lucrurile cu care rămâi de fapt şi cele pe care le mai înveţi de-a lungul vieţii, sunt, cu adevărat, produsul exclusiv al intereselor tale.

Copiii au o dorinta naturala de a descoperi lumea din jur, dar scoala, cu rigurozitatea sa, nu face decat sa o inhibe. Atunci cand esti nerabdator sa inveti ceva, apare acest sistem care iti impune, cand, cum si cat sa inveti, orar la care se adaugă tot felul de teme impuse: ore întregi de adaptare la instituţia totală (cu care nu te vei mai întâlni de-a lungul vieţii decât dacă alegi să intri în armată, mănăstire sau închisoare).

Foarte mulţi ajung să aibă oroare de ideea de învăţat în sine. Se pare ca majoritatea oamenilor asociaza ideea de a invata cu ceva obositor impreuna cu o uşoară reţinere, căci ştim cu toţii că de fapt “e spre binele nostru”. Intr-adevar, si eu simt dupa 18 ani de scoala ca nu m-as mai intoarce sub nicio forma intr-o institutie de invatamant public. Prefer sa invat singura cum pot. Ideea de examene imi provoaca o usoara teama si imi readuce in minte cat de mult trebuie sa te silesti in timpul scolii ca sa faci fata cu bine. Cred ca scoala in Romania se bazaeaza pe frica, pe coercitie si nu pe o idee clara de a-i ajuta pe copii sa invete lucruri frumoase, folositoare, intr-o maniera proprie lor, cu bucurie si drag.

Mi-a mers la inima acest articol. Urmatoarea mea intrebare este, ce se poate face pentru copiii nostri?

Alexandra

Incercari de martisoare, in asteptarea Targului de Martisor (de la MTR)

Eugenia